radiro

Unicul festival din lume dedicat orchestrelor radio: ”RadiRo” 2018 începe pe 18 noiembrie

Puţine zile ne despart de debutul singurului festival din lume dedicat orchestrelor radio: ”RadiRo” – Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio, un eveniment produs şi organizat de Radio România. Cea de-a IV-a ediţie a festivalului – prezentat o dată la 2 ani – se va desfăşura între 18 şi 25 noiembrie 2018 şi va aduce în faţa publicului din România câteva dintre cele mai prestigioase orchestre europene.

O premieră la această ediţie a Festivalului ”RadiRo” este reprezentată de noua secţiune de jazz, care va completa programul simfonic cu care este deja obişnuit publicul român. Cele 8 concerte de muzică clasică se vor desfăşura la Sala Radio, iar cele 4 concerte de jazz vor fi prezentate la Sala Auditorium – MNAR  (Muzeul Naţional de Artă al României).

”RadiRo” 2018 va însemna şansa iubitorilor de muzică din România să asculte la Bucureşti celebra       BBC Philharmonic Orchestra (Marea Britanie), care va prezenta două concerte la Sala Radio (22, 23 noiembrie), sub bagheta dirijorilor Moritz Gnann, respectiv Ben Gernon şi cu participarea soliştilor Andrei Ioniţă (violoncel) şi Kristóf Baráti (vioară).

De asemenea, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii MDR din Leipzig (Germania) – cea mai veche orchestră radio europeană – va susţine două concerte în cadrul Festivalului ”RadiRo” 2018 (19, 20 noiembrie), ambele derulate sub bagheta dirijorului Robert Trevino, prilej de a aprecia doi solişti de excepţie: violonista Simone Lamsma şi pianistul Mihai Ritivoiu. În plus, alte două importante ansambluri europene vor evolua în cadrul festivalului: Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Irlandeze (RTÉ National Symphony Orchestra) şi Orchestra Radiodifuziunii Elveţiei Italiene (Orchestra de la Svizzera Italiana) din Lugano, alături de ”gazda”    eveni­mentului, Orchestra Naţională Radio România.

Un repertoriu extrem de atractiv şi de variat se regăseşte pe afişul evenimentului : Maurice Ravel – Suita „Daphnis şi Chloé”, Claude Debussy – ”Preludiu la după-amiaza unui faun”, Gustav Mahler – Simfonia a V-a, Piotr Ilici Ceaikovski – Uvertura fantezie „Romeo şi Julieta”, Nikolai Rimski-Korsakov – Suita simfonică „Şeherazada”, Wolfgang Amadeus Mozart – Uvertura operei „Nunta lui Figaro”, alături de cele două rapsodii semnate de George Enescu sau de lucrări de valoare, mai rar interpretate, ca Poemul simfonic „O viaţă de erou” – Richard Strauss,  Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră – Béla Bartók sau Simfonia a II-a – Serghei Rachmaninov.

Seria de concerte de jazz  va fi susţinută de Big Band-uri ale  radio-difuziunilor publice din Danemarca, Croaţia şi bineînţe­les, România. Vedeta acestei serii de concerte va fi Aura Urziceanu, care va reveni în România după mai mulţi ani, special pentru a cânta în faţa publicului Festivalului ”RadiRo”, alături de Big Band-ul Radio România.

Toate concertele festivalului sunt transmise live de Radio România, înregistrate şi difuzate ulterior de Televiziunea Română şi difuzate, de asemenea, de toate radiodifuziunile membre ale Uniunii Europene de Radio.

About Author

Connect with Me: