Andriy Zholdak

Un spectacol marcant și un regizor care a revoluționat prin ingeniozitate și stilistică – cadoul lunii februarie pentru abonații Scenei Digitale

Spectacolul „Idiotul”, în regia lui Andriy Zholdak, este cadoul acestei luni pentru abonații Scenei Digitale. Acesta este produs de Charity Producers’s Foundation, Ucraina, în parteneriat cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Producția ucraineană este oferită tuturor iubitorilor de teatru, ca omagiu adus marelui scriitor rus, de la a cărui moarte se împlinesc, pe 9 februarie 2021, 140 de ani. Spectacolul îl are în distribuție pe Constantin Chiriac, în rolul lui Rogojin, este jucat în limba rusă, cu subtitrare în limba română, și este oferit cadou deținătorilor unui abonament pe Scena Digitală.

Cea mai recentă premieră a Naționalului sibian, disponibilă momentan doar în format digital, filmul „Cea mai frumoasă zi” marchează primul proiect regizoral al Ofeliei Popii pentru Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. Producția ce are la bază textul aclamatului dramaturg Sławomir Mrożek urmărește prietenia spontană a două personaje confruntate cu marea dilemă a vieții lor: merită să trăiești sau nu? O experiență cinematografică de neratat pentru pasionații de întorsături de situație și de momentele de poezie cotidiană prin care vedem dincolo de monotonia lumii în care trăim. Din distribuția filmului „Cea mai frumoasă zi” fac parte actorii Adrian Matioc și Ciprian Scurtea.

În același registru dramatic punctat de un comic tandru și antrenant se plasează și one-woman-show-ul semnat de Mariana Mihu-Plier, „Sunt o babă comunistă”, cu Dana Taloș, care ilustrează povestea unei femei ce radiografiază tranziția dinspre comunism între aparenta democrație a prezentului. Nostalgică și autoironică, confesiunea protagonistei din această adaptare pentru scenă a romanului omonim semnat de Dan Lungu este alegerea perfectă pentru cei care vor să rememoreze sau să descopere ritualurile și realitățile tragicomice ale „epocii de aur”.

About Author

Connect with Me: