natasha

Un reality-show neobișnuit? O dramă răscolitoare? DAU. Natasha e pe TIFF Unlimited

DAU. Natasha, controversatul film care a câștigat Ursul de Argint pentru contribuție artistică și a făcut valuri la Festivalul de la Berlin anul trecut, este disponibil online pe platforma TIFF Unlimited, în premieră în România.

Inițial programată pentru sălile de cinema, lansarea acestui film – proiectat anul trecut la TIFF, în avanpremieră – a fost mutată  online, dându-le cinefililor ocazia de a se bucura de o premieră în contextul în care majoritatea cinematografelor sunt închise.

Tot pe unlimited.tiff.ro, din 21 aprilie, va fi lansată miniseria DAU. Degeneration, parte a aceluiași proiect-mamut, un experiment social și artistic unic, care îmbină film cu știință, performance, spiritualitate, literatură și arhitectură.

Aflat la granița dintre reality-show și ficțiune, filmul regizat de Ilya Khrzhanovskiy și Jekaterina Oertel o are în centru pe Natasha (Natasha Berezhnaya), o femeie responsabilă de cantina unui institut de cercetare secret din Rusia sovietică a anilor 1950. În timpul unei petreceri, Natasha îl cunoaște pe un cercetător francez invitat la institut. A doua zi, viața ei ia o turnură dramatică atunci când e convocată la KGB.

Început în 2007, DAU a fost gândit inițial ca un film de lungmetraj. În 2009, clădirea enormă a unui bazin de înot abandonat din Harkov (Ucraina) a devenit centrul acestui proiect, fiind transformată în cel mai mare platou de filmare contruit vreodată în Europa. Aici a fost reprodus în detaliu un institut de cercetare sovietic, care apoi a fost populat cu cercetători, artiști, chelneri, securiști și oameni obișnuiți, într-un univers paralel în spațiu și timp. Din când în când, echipa de filmare venea, se costuma și înregistra felii din viețile celor de acolo, cu indicații minimale de scenariu.

Câteva sute de oameni și-au abandonat viețile timp de doi ani și s-au mutat în această reconstituire meticuloasă a URSS-ului din perioada 1938-1968. Au rezultat astfel 700 de ore de filmare, transformate până acum în 15 filme.

Reacția criticii internaționale a fost pe măsura ambiției proiectului: „Un Truman Show sovietic” - The Hollywood Reporter; „Un experiment social deghizat în proiect artistic. Sau invers” – The New Tork Times, „O stranie și profundă explorare a banalității răului” – The Guardian; „Intens și tulburător” – Variety.

natasha

About Author

Connect with Me: