Un nou sezon expoziţional la Muzeul Naţional de Artă Contemporană
MNAC anunţă vernisajul noului sezon expoziţional în data de 23 noiembrie, ora 19:00, la Palatul Parlamentului. Expoziţiile vor fi deschise după cum urmează:
PRIZONIERII AVANGARDEI. O RETROSPECTIVĂ ION BITZAN (23.11.2017 – 01.04.2018), etaj 1
Ion Bitzan (1924-1997) aparţine unei generaţii de mari talente care şi-a manifestat prezenţa în scurta perioadă de dezgheţ a culturii din România (aproximativ 1962-1974), dezvoltând un corpus de lucrări ce pot fi asimilate în linii mari conceptualismului şi minimalismului internaţional. Cariera lui a fost distinsă prin participări la cele mai importante bienale ale vremii, iar lucrările sale se află în colecţiile unor instituţii prestigioase precum MoMA, Kunsthalle Hamburg, Stedelijk Museum Amsterdam.
În contrast cu alţi colegi care fie au emigrat, fie s-au izolat de contextul politic tot mai agresiv, Ion Bitzan a adoptat o strategie opusă – originală şi în acelaşi timp riscantă. În paralel cu cercetarea artistică asupra istoriei internaţionale a artei experimentale, care a rezultat într-o cantitate impresionantă de lucrări, Bitzan a produs imagini de comandă oficială, dedicate regimului comunist şi liderului acestuia, Nicolae Ceauşescu. Expoziţia îşi propune să analizeze prin opera lui Ion Bitzan o perioadă plină de umbre şi nuanţe, în care inovaţia artistică şi arta cu caracter politic coexistau într-o relaţie complexă.
TRIAJ – Donaţia Ethel Lucaci-Băiaş şi Silviu Băiaş (23.11.2016 – 01.04.2018), Parter
Continuând abordarea colecţiei ca bază de date aleatorie (demers inaugurat în expoziţia Colecţia ca arhivă, 2015), MNAC foloseşte spaţiile încărcate simbolic de la parterul sediului său din fosta Casă a Poporului ca pe o staţie de triaj.
În al treilea sezon al expoziţiei Triaj suntem onoraţi să facem publică donaţia către Muzeul Naţional de Artă Contemporană a unui important corp de lucrări semnate de Ethel Lucaci-Băiaş şi Silviu Băiaş. Artişti de mare subtilitate culturală, gestionând fiecare dintre ei un teritoriu bine definit de forme şi idei, Ethel şi Silviu au parcurs împreună şi alături un drum lung, de peste jumătate de secol, în mijlocul şi la marginea artei din România. În mijlocul – pentru că personalităţile lor au marcat inconfundabil felul cum a fost gândită imaginea grafică a deceniilor al optulea şi al nouălea din secolul trecut. La marginea – pentru că firile lor independente, intransigenţa morală şi modestia fără abdicare i-au ţinut departe de frământările de orgoliu şi inevitabilele compromisuri ale acelui timp.
Ethel Lucaci-Băiaş a transformat gravura în lemn într-un instrument de o mare sofisticare procedurală, comparabil cu cele mai intime unelte ale desenului sau picturii. Silviu Băiaş a ales în mod strategic terenul necorupt ideologic al ilustraţiei de carte pentru copii, unde a desfăşurat un univers multi-faţetat de forme şi naraţiuni. În timp ce Silviu e (alternativ sau simultan) hâtru, cinic, ironic, trist, Ethel are o constantă severitate conceptuală, e deopotrivă elegantă şi frustă, delicată şi violentă în formele pe care le ciopleşte în placa de lemn. Imaginile apocaliptice semnate Ethel Lucaci-Băiaş şi cărţile create/ ilustrate de Silviu Băiaş sunt cele două extreme ale unui interval ce cuprinde frământările, iluziile şi clipele de seninătate ale societăţii din România perioadei grele a comunismului târziu.
Este fascinant să constatăm cum convieţuirea de o viaţă a acestor personalităţi complementare, complicitatea lor pe planul cotidianului şi pe cel al spiritului sunt evidente şi în alăturarea operelor pe simezele Muzeului. MNAC foloseşte contextul expunerii în Triaj a unor părţi ale colecţiilor sale pentru această primă prezentare a fondului Ethel Lucaci-Băiaş şi Silviu Băiaş, artişti ale căror opere intră astfel în zona de cercetare curatorială care pregăteşte alte expuneri viitoare.
Wanda Mihuleac: Contextualizări (23.11.2017 – 01.04.2018), etaj 2
Expoziţia Wanda Mihuleac: contextualizări îşi propune să reviziteze parcursul artistic al uneia dintre cele mai inventive şi dinamice figuri ale scenei artistice româneşti a anilor 1970-1980.
Trei axe tematice care funcţionează în acelaşi timp ca moduli semantici articulează propunerea expoziţională. „Zidul”, „Oglinda” şi „Scrierea” sunt tot atâtea locuri de semnificaţie, deplasate, recontextualizate, rejucate în strategii plastice şi de situaţie diferite, de-a lungul timpului, de către artistă, printr-o diversitate excepţională a soluţiilor vizuale.
Expoziţia este ocazia de a reveni asupra marilor ansambluri monumentale, asupra seriei de proiecte ecologice, intervenţiilor conceptuale, dar şi asupra câtorva momente de colaborare fastă ale Wandei Mihuleac cu scriitori, compozitori de muzică experimentală şi coregrafi români. Selecţia de lucrări este însoţită de un consistent aparat iconografic şi documentar, capabil să restituie dinamica intelectuală şi artistică internaţională în mijlocul căreia Wanda Mihuleac evoluează de la începutul anilor 1970.
Expoziţia Wanda Mihuleac: contextualizări se integrează programului MNAC de recuperare a demersurilor vizuale experimentale ale scenei româneşti ale anilor 1970-1980.
Gheorghe Rasovszky: aNORMAL (23.11.2017 – 01.04.2018), etaj 3
Expoziţia dedicată artistului Gheorghe Rasovszky (n. 1952) prezintă o selecţie de lucrări din perioada 1970-2017. Opera sa este compusă din desen, colaj, lucrări în tehnică mixtă, pictură, fotografie, lucrări video şi instalaţie. Cunoscut mai ales ca parte a Generaţiei ’80, inclus în articolele şi studiile despre perioadă de către criticii de artă Mihai Ispir, Adrian Guţă sau Magda Cârneci, promovat în decadele ‘90 şi 2000 de curatoarea Ruxandra Balaci, Gheorghe Rasovszky are o personalitate singulară, neîncadrabilă într-un stil sau într-o mişcare artistică. Prieten şi colaborator al lui Gellu Naum şi al unor artişti şi poeţi contemporani importanţi, ca Dan Stanciu, Sebastian Reichmann, Iulian Mereuţă, Vlad Iacob, Rasovszky şi-a săpat propriul tunel într-un munte greu de spart, cu spiritul său acid şi sensibil, dificil de situat din punct de vedere geografic şi geopolitic.
Selfie Automaton (23.11. 2017 – 14.01.2018), etaj 4
Selfie Automaton vorbeşte despre mecanisme şi rolul individual în alcătuirea şi funcţionarea acestora. Expoziţia se compune din instalaţii de automate mecanice, obiecte bizare şi comice, folosite ca pretext şi modalitate de comunicare între autori şi public.
Caricaturi umane şi animale fantastice sunt asamblate în scene predefinite, frânturi de spectacol, în care un loc special este rezervat vizitatorului. Plasat pe scenă, acesta devine dinam şi actor într-un scenariu cu formă fixă şi repetitivă, un posibil portret generic al relaţiilor sociale, descompus în fragmente.
Proiectul a fost produs pentru Bienala de Arhitectură de la Veneţia din 2016, şi a călătorit la Museum Speelklok în Utrecht (NL) şi la FITPT în Iaşi (RO). În reiterarea sa la MNAC, Selfie Automaton câştigă noi înţelesuri contextuale şi deschide o perspectivă particulară asupra ideii de poziţionare individuală.
Prinde artista (performance duraţional)
În cadrul vernisajului, Gabriela Mateescu propune două performance-uri duraţionale, care explorează relaţia artist-instituţie-public. Bazându-se pe experienţa personală a generaţiei de artişti din care face parte, pe eforturile de self-management şi branding, pe presiunea vizibilităţii şi condiţiile de muncă din instituţii, artista propune acţiuni prin care publicul asistă şi participă la epuizarea şi consumarea ei. Lucrările Gabrielei Mateescu sunt în general ancorate în explorarea auto-referenţială, pendulând între afişări spontane de feminism, critică instituţioanlă şi identitate online.
Prezenţa artistei face parte din misiunea MNAC de a susţine artele performative şi este curatoriată de Ioana Păun. (R.N.)
Credit imagine comunicare generală – colaj 2x Bitzan
Ion Bitzan
stânga: Cutia cu Splendori, xilogravură, 91,2×116,3 cm, 1970, Colecţia Muzeului Stedelijk Amsterdam
dreapta: Recolta, ulei pe pânză, 130×149 cm, 1973, Colecţia Muzeului de Artă Constanţa
