Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți / credidam-english-version
004 Trei kilometri până la capatul lumii - Afiș

Trei kilometri până la capătul lumii este propunerea României la Oscar 2025 – Filmul va putea fi văzut în cinematografe din 11 octombrie 2024 -

Trei kilometri până la capătul lumii, în regia lui Emanuel Pârvu, este propunerea României pentru Premiile Oscar 2025 la categoria Cel mai bun lungmetraj internațional. Filmul a fost ales de comisia de selecţie a Centrului Naţional al Cinematografiei alcătuită din profesionişti din industrie care au motivat: „Filmul reușește să captiveze prin complexitatea personajelor, iar locul ales pentru amplasarea poveștii asigură o perspectivă specifică și distinctă în rândul candidaților. Prin nuanțe subtile, pelicula sondează probleme contemporane, aducând o contribuție valoroasă la discuțiile actuale”.

„E o bucurie să poți să-ți reprezinți țara în domeniul în care activezi. Chiar mă gândeam că, în ultimii douăzeci de ani, doar sportul și cinematografia au reprezentat România la nivel internațional de vârf. Pentru noi bucuria este mare și împart acest traseu al filmului cu toată echipa noastră, de la prezența la Cannes până la parcursul pe care ni-l dorim cât mai lung”, a spus regizorul Emanuel Pârvu.

Membrii comisiei CNC de anul acesta au fost: Ruxandra Ghițescu – regizoare, Gabriela Albu – producător și consultant, Octav Chelaru – regizor, Andrei Tănăsescu – selecționer și Alexandru ‘Doru’ Spătaru – scenarist și director de imagine. Cea de-a 97-a gală a Premiilor Academiei Americane de Film va avea loc pe 2 martie 2025, la Los Angeles, SUA.

Vizualul filmului, care este lansat cu această ocazie, este semnat de Alexandru Micu care a mai lucrat la conceptul și realizarea afișelor filmelor Marocco și Meda sau Partea nu prea fericita a lucrurilor.

Trei kilometri până la capătul lumii a avut premiera în Competiția Oficială a Festivalului de la Cannes unde a fost distins cu Queer Palm, ulterior a fost prezentat în selecțiile de la Karlovy Vary, Ierusalim – Premiul pentru cel mai bun regizor și Sarajevo unde a fost distins cu Premiul Cineuropa și Trofeul Festivalului pentru cel mai bun film.

Premiera națională a avut loc la Cluj, în cadrul TIFF, iar la avanpremiera de la ANONIMUL a fost văzut de peste 4000 de spectatori. În prezent filmul poate fi vizionat în București, la Cinema City Cotroceni, în fiecare zi de la ora 19:30, până joi, în cadrul Retrospectivei ANONIMUL. Premiera în cinematografele din întreaga țară este programată pentru 11 octombrie. Filmul este distribuit de Independența Film.

Filmul produs de Miruna Berescu, prin casa de producție FAMart, îi are în rolurile principale pe Bogdan Dumitrache (Pororoca, Sieranevada, Poziția Copilului), Laura Vasiliu (4 luni, 3 săptămâni și 2 zile), Ciprian Chiujdea (aflat la debut în lungmetraj), Ingrid Micu-Berescu (Aniversarea, Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor), Valeriu Andriuță (Miracol, După Dealuri), Adrian Titieni (Familiar, Bacalaureat, Domestic), Richard Bovnoczki (Balaur, Aurora), Alina Berzunțeanu (Metronom, Q.E.D., Moartea Domnului Lăzărescu), Vlad Brumaru (Marocco, Hackerville) și Radu Gabriel (5 minute, Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor).

Este cel de al treilea lungmetraj semnat de Emanuel Pârvu, după debutul Meda sau Partea nu prea fericita a lucrurilor care a primit 2 premii la Festivalul de Film de la Sarajevo în 2018, pentru cel ma bun regizor și cel mai bun actor principal (Șerban Pavlu) și lungmetrajul Marocco, selectat la Festivalul de la San Sebastian 2021.

Trei kilometri până la capătul lumii este regizat de Emanuel Pârvu după un scenariu semnat de Emanuel Pârvu și Miruna Berescu, imaginea filmului este semnată de Silviu Stavilă (Marocco, Marfa și Banii, Niki Ardelean – colonel în rezervă), montajul de Mircea Olteanu (R.M.N., Bacalaureat, Ilegitim), iar scenografia și costumele de Bogdan Ionescu (Metronom, Dincolo de calea ferată).

004 Trei kilometri până la capatul lumii - Afiș

About Author

Connect with Me: