afis_concert2022

Tineri artişti români participă la „Jugendbegegnung fur den Frieden” / „Tineri pentru Pace”, în Germania

La invitația Consulatului General al României la Stuttgart și a Asociației pentru Literatură, Muzică și Artă „Alexandru Ioan Cuza” din Heidelberg, tinerele interprete Andreea Nistor – vioară (Colegiul Național de Muzică „George Enescu”, București) și Angela-Ioana Gheorghiu – voce (Colegiul Național ”George Enescu”, București), acompaniate de pianista Clementina Ristea – Ciucu vor susține o serie de 3 concerte în cadrul proiectului de colaborare internațională „Jugendbegegnung fur den Frieden” / „Tineri pentru Pace”.

Programul va cuprinde lucrări semnate de Ludwig van Beethoven, George Enescu, Tiberiu Brediceanu, dar și cântece și dansuri din folclorul român și ucrainian, interpretate de ansamblurile „Perla” din Cernăuți și „Mugurelul” din Pătrăuții de Sus, Ucraina.

Concertele vor avea după următorul calendar:

Joi, 6 octombrie, ora 19.00 (ora Germaniei), Teatrul Internațional Frankfurt am Main

Vineri, 7 octombrie, ora 19.00 (ora Germaniei), Consulatul General al României în Stuttgart

Sâmbătă, 8 octombrie, ora 17.00 (ora Germaniei), Burgerzentrum Kirchheim Heilderberg

Un proiect organizat în parteneriat cu Asociația „Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România” și sprijinit de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Perspektive Donau și Baden Wurttemberg Stiftung.

afis_concert2022

About Author

Connect with Me: