Ţiganiada, în premieră la Naţionalul clujean
Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca anunţă premiera: Ţiganiada după Ion Budai-Deleanu, scenariul de Cătălin Ştefănescu. Regia: Alexandru Dabija. Decorul şi recuzita: Cristian Rusu. Costumele: Dragoş Buhagiar. Asistent de regie: Diana Mititelu.
Asistent de costume: Gabriela Bădină. Maestru de lumini: Jenel Moldovan
Distribuţia în ordine alfabetică: Adriana Băilescu, Ruslan Bârlea, Patricia Brad, Diana Buluga, Ionuţ Caras, Dan Chiorean, Adrian Cucu, Radu Dogaru, Cristian Grosu, Anca Hanu, Cătălin Herlo, Elena Ivanca, Silvius Iorga, Ioan Isaiu, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Angelica Nicoară, Mihai-Florian Niţu, Dragoş Pop, Cristian Rigman, Matei Rotaru, Cosmin Stănilă, Alexandra Tarce, Sânziana Tarţa.
Ţiganiada este o epopee eroi-comică în douăsprezece cânturi compusă de Ion Budai-Deleanu – personalitate plurivalentă/multilaterală: scriitor, filolog, istoric şi jurist, fruntaş al „Şcolii ardelene“ – după modelul epopeilor europene, în care autorul face trimiteri la Homer, Vergiliu, Ariosto, Tasso, Milton, Voltaire, Alessandro Tassoni, Giovanni Casti, Friedrich Klopstock. Ar fi dorit să compună o epopee eroică, dar a renunţat din cauza limbii române sărace la acea vreme. A rezultat astfel un poem epic eroi-comic în care eroismul se împleteşte cu satira şi comicul. În scrierea lui, Budai-Deleanu uzează nu doar de tradiţia cultă europeană, ci şi de literatura populară orală. Păţaniile ţiganilor înrolaţi în armata lui Vlad Ţepeş pentru a scăpa ţara de turci este un prilej pentru autor în etalarea erudiţiei dublată de un haz ieşit din comun.
Transpunerea scenică a scrierii, tocmai pe acest haz mizează. Regizorul Alexandru Dabija îşi motiva interesul pentru Budai-Deleanu „pentru că e un geniu, care a dat o operă rară pe care o cultură o obţine rar, fiind unul dintre puţinii mari autori români care are un haz uriaş, dar care nu are la dispoziţie o limbă“. Spectacolul creat de Alexandru Dabija, care a fost secondat la transformarea textului în partitură de joc de Cătălin Ştefănescu, este o demostraţie „pe viu“ a „facerii“ limbii române. Dar şi a „tupeului“ de a o vorbi corect. „Deci o să vorbim. E frumos să spunem cuvintele corect, e frumos să ne bucurăm de ele şi cred că s-ar putea să fie şi spectaculos, dacă insistăm. Dacă o să-l facem pe spectator să înţeleagă exact ce vrem. Nu din ce spunem, ci din cum o spunem“. Va fi un spectacol despre cum vorbeau oamenii atunci, la 1800. Este o problemă pe care nu a urmărit-o nimeni până acum într-un spectacol. O „jucărie de vorbe“, gravă şi veselă în acelaşi timp. (R.N.L.)
