alba iulia

Teatrul de Păpuşi „Prichindel” din Alba Iulia se pregăteşte de o nouă ediţie de festival al poveştilor

Festivalul Internaţional de Teatru „Poveşti”, ediţia a XIV-a, vă prezintă ca preambul, un spectacol special şi plin de magie: „Carte Blanche à Julien Cottereau”, Franţa.

Spectacolul se adresează tuturor vârstelor şi va fi prezentat joi, 11 aprilie 2019, pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia, de la orele 19.00.

Julien Cottereau este un artist de o fragilitate şi simplitate genială, al cărui talent a fost recunoscut şi răsplătit de Asociaţia Profesională şi Artistică de Teatru din Franţa, în anul 2007, cu trofeul Moliere pentru rolul din spectacolul „Imagine-toi”. Absolvent al Facultăţii de Artă şi Tehnică Teatrală din Paris (ENSATT), Julien Cottereau a făcut parte, de asemenea, din distribuţia spectacolului „Saltimbanco” al Cirque du Soleil, unde l-a interpretat pe clovnul Eddy în turneul mondial din perioada 1994 – 2005. În viaţa de zi cu zi, tânărul artist francez se dedică cauzelor nobile şi colaborează cu Asociaţia „Clovni fără frontiere” pentru ajutorarea copiilor afectaţi de războiul din Palestina şi Afghanistan.

,,Carte blanche” este un spectacol hibrid al celor mai bune momente din ,,Imagine-toi” şi ,,Lune Air”, cele două solo-uri ale lui Julien Cottereau la care se adaugă noi numere inedite. Acelaşi personaj păşeşte pe cărări neexplorate şi stârneşte, fără a se folosi de cuvinte, imaginaţia publicului, într-o atmosferă emoţionantă, cu mult umor şi ironie. Pe scenă, actorul francez caută mereu oportunităţi pentru improvizaţii cu publicul, care devine parte integrantă din spectacol. Deşi fără cuvinte, Cottereau reuşeşte să îşi anime personajele printr-o tehnică vocală fascinantă cu efecte sonore pline de viaţă. Spectacolul său este o invitaţie de regăsire a fericirii în lucrurile simple, prin conectarea la copilărie şi vis.

Biletele se pot achiziţiona de la Casa de Cultură a Studenţilor şi se vor pune în vânzare începând cu data de 29 martie 2019, în intervalul orar: de luni până joi 10.00 – 15.00 şi vineri 9.00 – 13.00. Preţul unui bilet este de: 22 lei pentru adulţi, 15 lei pentru studenţi şi pensionari şi 5,50 lei pentru adolescenţi şi copii.

Festivalul Internaţional de Teatru „Poveşti” se va desfăşura anul acesta în perioada 19 – 25 mai 2019.

alba iulia

About Author

Connect with Me: