Afis_Targ de antichitati_MTR_28-30 septembrie 2018

Târgul de antichităţi la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă aşteaptă începând de vineri, 28 până duminică, 30 septembrie 2018, între orele 10 şi 18, la Târgul de antichităţi, la care vor participa aproximativ 40 de colecţionari din toată ţara cu lucruri vechi, de colecţie. Puse unele lângă celelalte, obiectele prezentate la târg formează o poveste frumoasă şi impresionantă din viaţa rurală, din vremi care încep cu „a fost odată ca niciodată”.

Vizitând acest târg, veţi avea o imagine vie a ceea ce a însemnat gospodăria ţărănească în ansamblul ei, invitându-vă să salvăm împreună obiectele de la uitare şi degradare şi să le reintroducem într-un circuit al civilizaţiei urbane contemporane.

În cadrul Târgului de antichităţi de la Muzeul Ţăranului, veţi putea admira şi cumpăra:

piese de costum ţărănesc, ţesături de interior (covoare, ştergare, feţe de pernă şi feţe de masă), icoane pe lemn şi pe sticlă, cruci, pristolnice, podoabe, mobilier crestat, pictat – lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri, ceramică, doniţe, vase din lemn, putinei, căuce, furci şi roţi de tors, fuse, vârtelniţe, felinare, ceasuri, candelabre, piuliţe şi râşniţe de alamă, dar şi publicaţii socio-etnografice din perioada interbelică, bancnote vechi, timbre cu subiecte etnografice…

De asemenea, organizatorii îmbie publicul cu prăjituri, cozonaci şi miere. Nu vor lipsi nici plantele de leac.

Veniţi, vedeţi, căutaţi, cumpăraţi! (R.N.L.)

Afis_Targ de antichitati_MTR_28-30 septembrie 2018

About Author

Connect with Me: