
Târg de antichităţi la Muzeul Naţional al Ţăranului Român
În miez de vară, în preajma Sânzienelor, peste 40 de colecţionari din toată ţara vin la Târgul de antichităţi de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, cu lucruri frumoase, nelipsite înainte vreme din gospodăria ţărănească sau de la oraş.
Între 22 şi 24 iunie 2018, de la orele 10 dimineaţa şi până la 6 seara, puteţi admira şi târgui fel de fel de obiecte vechi: piese de costum ţărănesc, ţesături de interior (covoare, ştergare, feţe de pernă şi feţe de masă), icoane pe lemn şi pe sticlă, cruci, pristolnice, podoabe, mobilier crestat, pictat – lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri, ceramică, doniţe, vase din lemn, putinei, căuce, furci şi roţi de tors, fuse, vârtelniţe, felinare, ceasuri, candelabre, piuliţe şi râşniţe de alamă, dar şi publicaţii socio-etnografice din perioada interbelică, bancnote vechi, timbre cu subiecte etnografice.
De asemenea, publicul este aşteptat cu prăjituri, cozonaci şi miere. Nu vor lipsi nici plantele de leac. De Sânziene, duminică, 24 iunie, sunteţi invitaţi cu mic, cu mare, să împletiţi coroniţe din levănţică şi flori de câmp.
Veniţi, vedeţi, căutaţi, cumpăraţi! Târg (o)rânduit de Muzeul Naţional al Ţăranului Român. (R.N.)
