Țara din care venim

Țara din care venim. Primii 35 de ani la La Mița Biciclista Stabiliment Creativ

Cum am ajuns de la primele zile de libertate la democrația de azi? Expoziția „Țara din care venim. Primii 35 de ani” propune o formă de activism al memoriei și este o invitație la reflecție asupra drumului parcurs de România, de la libertatea câștigată în decembrie 1989 la democrația de azi. O cronologie subiectivă și captivantă, care îmbină planul Istoriei cu majusculă impunătoare și istoria personală, prin ochii unui tânăr născut în 1990.

Expoziția cuprinde în total peste 250 de fotografii de arhivă, 10 reconstituiri exploratorii, precum și 10 instalații audio-video cu imagini și sunete document, extrem de valoroase și încărcate de emoție, mărturii și episoade-cheie din trecutul nostru recent, care evidențiază provocările și speranțele unei societăți în continuă transformare.

Curatoriată de Andreea Apostu și Edmond Niculușcă, expoziția este creată în colaborare cu Attila Kim (design expozițional) și Velica Panduru (scenografie), iar intervențiile artistice ale lui Dan Perjovschi oferă o voce puternică transformărilor post-comuniste ale societății românești. Vizitatorii vor putea explora în premieră și mansarda casei La Mița Biciclista, un spațiu transformat într-o capsulă experiment emoționantă.

Prin documente originale, povești personale și episoade-cheie din trecutul nostru recent, expoziția reconstituie drumul unei națiuni și al unei generații născute după 1990, care continuă să resimtă ecourile unui regim totalitar.

Explorează două perspective: Istoria mare – momente de tensiune, entuziasm, solidaritate și dezamăgiri care au modelat România post-totalitară şi Amintirile personale – povestea unui tânăr născut în 1990, care crește și trăiește libertatea ca pe un bun fragil, ce trebuie apărat în fiecare zi.

Expoziţia se poate vizita până la 26 ianuarie 2025.

Țara din care venim

About Author

Connect with Me: