Poster AR_Sebastian Burneci_8 nov

Stagiunea Artist in Residence de la Arcub continuă cu un nou concert de Jazz: Sebastian Burneci Quintet – ”I Dream That I Am Awake”

A treia stagiune de jazz “Artist in Residence” organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB continuă cu Ι Dream that I am Awake, un concert susţinut de Sebastian Burneci ce va avea loc în data de 8 noiembrie 2018, începând cu ora 20:00, la Sala Mare Arcub (str.Lipscani nr.84-90).

I Dream That I Am Awake este cel mai nou proiect semnat de trompetistul Sebastian Burneci. Iniţiat la începutul anului 2018, proiectul a fost lansat în cadrul Stagiunii de Jazz a Teatrului ACT. George Natsis (pian), Adrian Mircea Flautistu (contrabas) şi Vlad Popescu (baterie) sunt membri permanenţi sau colaboratori ai Big Band-ului Radio, unde Sebastian activează ca prim trompetist, iar Simona Strungaru (electronice) a colaborat ca pianist, orchestrator sau dirijor în majoritatea producţiilor semnate de Sebastian Burneci. Format atât din compoziţii mai vechi, cât şi din piese noi, proiectul I Dream That I Am Awake prezintă o chintesenţă a activităţii din ultimii cincisprezece ani a trompetistului Sebastian Burneci.

Unul dintre cei mai valoroşi muzicieni din noua generaţie, solist în Big Band-ul Radio, fondator şi lider al Bucharest Jazz Orchestra, Sebastian Burneci este membru activ în proiecte internaţionale de jazz şi parte integrantă a celor mai importante înregistrări şi producţii live din ultimii ani.

Pianist, compozitor, orchestrator şi dirijor prodigios, George Natsis semnează orchestraţii şi aranjamente pentru emisiuni de televiziune şi albume discografice. Activitatea sa compoziţională este răsplătită cu o serie de premii, iar ca dirijor, s-a aflat la pupitrul multor concerte de jazz, de rock simfonic sau camerale. În 2013, este dirijor în turneul european Steve Vai şi Evolution Tempo Orchestra.

Vlad Popescu este membru al Big Band Radio din 1992 şi percuţionist secund al Filarmonicii George Enescu din 1996. Evoluează ca baterist şi percuţionist în concerte internaţionale şi la festivalurile de jazz din România. În 2011, iniţiază proiectul „Stagiunea de Jazz”, în parteneriat cu Radio România Cultural şi Teatrul ACT.

În clasa a XII-a, Adrian Flautistu concertează ca solist cu Filarmonica din Botoşani şi imprimă alături de Rapsozii Botoşanilor. Plecarea la Conservatorul din Bucureşti îi aduce multe colaborări cu nume importante din muzica românească, precum Nicu Alifantis, Garbis Dedeian, Mircea Tiberian.

Pianistă, dirijor de orchestră, orchestratoare şi compozitoare de muzică de film, Simona Strungaru a studiat pianul la Conservatorul din Amsterdam, iar în 2015, a lansat orchestra şi conceptul „Simona Strungaru Symphonics” în cadrul Nopţii Albe a Bucureştiului.

Poster AR_Sebastian Burneci_8 nov

About Author

Connect with Me: