
Singurul explorator român din National Geographic Society, Sergiu Jiduc, vine la GreenTech Film Festival
- evenimente cu acces gratuit în ziua de 13 noiembrie –
- Sergiu Jiduc, singurul explorator român din comunitatea National Geographic, cercetător în ştiinţele pământului şi expert în strategiile de dezvoltare sustenabilă, vine la GreenTech Film Festival, pe 13 noiembrie;
- Avanpremiera mondială a celui de-al doilea sezon MARTE, o producţie prezentată de National Geographic, din a cărei distribuţie face parte şi actriţa româncă Anamaria Marinca, va putea fi urmărită în exclusivitate, din sala de cinema, marţi, 13 noiembrie, ora 19.00, la GreenTechFilm Festival. Aflată la New York la un eveniment de lansare a noii serii, actriţa a transmis un mesaj publicului din România
- Mizele şi perspectivele economice ale criptomonedelor vor fi dezbătute în prezenţa invitatei Joëlle Toledano, profesor de economie la Universitatea Paris Dauphine, şi a altor specialişti români;
În perioada 12-14 noiembrie 2018 va avea loc la Bucureşti cea de-a doua ediţie a festivalului de filme documentare, GreenTech Film Festival. Invitatul special al acestei ediţii este Sergiu Jiduc, singurul explorator român din National Geographic Society, cercetător în ştiinţele pământului şi expert în strategii de dezvoltare sustenabilă. Publicul îl va putea cunoaşte marţi, 13 noiembrie, orele 20.30, când va susţine prezentarea „Noua eră a explorării”, urmată de un Q&A.
Sergiu Jiduc este de origine din Transilvania, unde prin intermediul alpinismului a dezvoltat o simpatie pentru mediul natural şi studierea acestuia. Pasiunea sa pentru geografie l-a motivat să studieze Environmental Geoscience la Universitatea din Edinburgh, urmată de un Master în Ştiinţă în Environmental Technology la Imperial College din Londra. A primit granturi prestigioase pentru cercetare, primul său grant National Geographic fiind acordat în 2012 pentru evaluarea schimbărilor peisagistice din Anzii Peruani.
Cercetarea sa se concentrează pe înţelegerea dinamicii dintre sistemul climatic, siguranţa resurselor de hrană şi apă în zonele montane. În prezent, eforturile de cercetare ale lui Sergiu Jiduc acoperă spectrul ştiinţelor naturale şi sociale (o componentă importantă a cercetării fiind înţelegerea mecanismelor de declanşare precum şi comportamentul gheţarilor în creştere sau în stare de avans rapid din Himalaya-Karakoram).
Pe lângă alpinism, Sergiu Jiduc este de asemenea, un comunicator ştiinţific care a lucrat la Festivalul Internaţional de Ştiinţe din Edinburgh şi a ţinut mai multe discursuri la evenimente precum TEDx Londra, Flood Expo Londra, Seminarele de Explorare ale Societăţii Regale de Geografie din Londra, Societatea de Explorare a Universităţii din Oxford precum şi altele.
În România, prezenţa lui Sergiu Jiduc va putea fi remarcată în aceeaşi zi în care la nivel mondial este urmărită avanpremiera celui de-al doilea sezon al documentarului MARTE, o producţie National Geographic, în parteneriat cu producătorul Brian Grazer („Apollo 13”, „A Beautiful Mind”) şi regizorul Ron Howard („The Da Vinci Code”, „Solo: A Star Wars Story”). Avanpremiera serialului care dă viaţă unui scenariu în care pământenii devin primii locuitori ai planetei MARTE va putea fi văzută în sala de cinema, pe 13 noiembrie, începând cu ora 19.00. Aflată la New York la un eveniment de lansare a noii serii, actriţa româncă Anamaria Marinca, parte din distribuţia documentarului, a transmis un mesaj publicului din România: https://youtu.be/9WgMu0lMBbM.
„Viitorul umanităţii se va îndrepta, în mod fundamental, într-una una din următoarele două direcţii: fie vom deveni o specie multiplanetară care va călători în spaţiu, fie vom rămâne pe această planetă până la apariţia unui eveniment catastrofal ce ne va aduce extincţia. Pentru un viitor optimist, prima opţiune trebuie să fie valabilă”, afirmă Elon Musk – MARTE, National Geographic.
Din programul festivalului, tot pe 13 noiembrie, face parte şi dezbaterea „Când tehnologia serveşte economia. Criptomonede: mize şi perspective” susţinută de Joëlle Toledano, profesor de economie la Universitatea Paris Dauphine, în prezenţa altor specialişti români în domeniul economiei. Evenimentul va avea loc în Atriumul Institutului Francez din Bucureşti, începând cu ora 19.00.
Accesul la cele trei evenimente din ziua de 13 noiembrie este gratuit, în baza unei rezervări prealabile la contact@greentechfilmfestival.ro.
Festivalul include proiecţii de film documentar care aduc în atenţia spectatorilor imaginea omenirii de peste 25 de ani („Oameni, Zei şi Tehnologie”), cum funcţionează tehnologia online („Viitorul creat de noi”) şi crearea de conţinut video („YouTube, Vloggeri şi Tu”), dar şi ateliere de reciclare creativă şi robotică, dedicate elevilor. Programul complet este disponibil pe pe site-ul www.greentechfilmfestival.ro, iar biletele pot fi achiziţionate de pe Eventbook.ro.
GreenTech Film Festival este un proiect iniţiat de Media Image Factory. Ediţia din 2018 este organizată împreună cu Ambasada Franţei, Institutul Francez din Bucureşti, Institutul Francez din Cluj-Napoca, Every Can Counts România şi Asociaţia Alucro.

