afisAGmic

“Singular – Flux sonor şi gânduri rostite”, o invitaţie la un eveniment atipic

Spunând despre el însuşi că trăieşte din convingere, şi nu din întâmplare, A G Weinberger reuşeşte totuşi, cu fiecare concept artistic, să aducă în faţa publicului o trăire despre care ne dăm seama, ulterior, că trebuia să se întâmple. Artist complex şi paradoxal, imposibil de urmărit între graniţele fade ale vreunui gen muzical, Weinberger dovedeşte cu fiecare alegere că atâta vreme cât vocaţia unui artist este reală, mijloacele de exprimare vin singure.

După 35 de ani petrecuţi pe marile scene ale României şi ale lumii alături de cele mai sonore nume din blues-ul mondial, îl regăsim pe AG Weinberger şi în ipostaza de autor odată cu lansarea volumului “Singular. Lamentări, observaţii, studii, poezii şi alte texte”.

“Volumul este expresia forţei artistice a lui AG Weinberger surprins într-o altă dimensiune creatoare, aceea de autor de poezii, eseuri şi texte diverse. “Singular. Lamentări, observaţii, studii, poezii şi alte texte” este o carte manifest în care îl regăsim pe  AG Weinberger în ipostaze pline de sinceritate, cu mărturisiri care reflectă starea sa de spirit în diverse momente ale vieţii, aşa cum au fost publicate şi pe blogul personal”, declară Dana Anghelescu, Director Libris Editorial.

Gândurile din volumul “Singular”, ce vor fi rostite în 20 şi 22 septembrie de Marius Bodochi, sunt construite şi înfăţişate în deplină armonie cu muzica lui AG Weinberger, cu acel flux sonor imposibil de confundat cu care ne-a obişnuit deja. Poate nimic nu le-ar fi exprimat mai bine decât puterea de expresie şi nuanţele subtile ale interpretării lui Marius Bodochi, un artist atât de viu, de prezent, încât nici jocurile lui A G Weinberger nu îi pot fi străine. Puse împreună, prefigurează un eveniment unic în peisajul industriei muzicale contemporane: o întâlnire memorabilă între muzică şi text, între acorduri şi starea de a fi a poeziei, o întâlnire fără măşti, încărcată de autentic, care descoperă toate valenţele artistului mai mult ca oricând.

Evenimentul “Singular – flux sonor şi gânduri rostite” va avea loc în curtea Televiziunii Române în 20 şi 22 septembrie, începând cu ora 20:30, cu A G Weinberger şi Marius Bodochi. (R.N.)

 afisAGmic

About Author

Connect with Me: