Semnal editorial: Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei – O istorie a puterii şi a pasiunii de gen feminin
Lucrarea despre Ecaterina cea Mare este a doua carte din monumentala trilogie pe care renumitul istoric american Robert K. Massie a dedicat-o familiei imperiale a Romanovilor, dinastia care a condus Rusia timp de mai bine de trei secole, până în 1917.
Editura ALL a publicat, în condiţii grafice de excepţie, şi prima parte a trilogiei, Petru cel Mare. Viaţa şi lumea lui, volum distins cu Premiul Pulitzer. Păstrând acelaşi stil care îmbină valoarea documentară cu talentul narativ, istoria Ecaterinei cea Mare se conturează ca „o superbă poveste, spusă de un desavârşit povestitor” (The Wall Street Journal). Cu alte cuvinte, primim toate informaţiile demne de o desăvârşită biografie istorică într-o manieră care o face la fel de fascinantă ca un roman.
Pe 21 aprilie 1729, la orele două şi jumătate noaptea, s-a născut Sofia Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, cea care avea să devină împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei. Mama ei, Johanna, care avea numai 16 ani la acel moment, şi-a întâmpinat cu o cruntă dezamăgire primul copil. Dragostea pătimaşă pentru fiul mult dorit, Wilhelm Christian, născut 18 luni mai târziu, s-a transformat treptat în obsesie pe parcursul celor 12 ani ai scurtei lui vieţi marcate de boală. „Eu eram copilul tolerat şi deseori mustrat cu o mânie şi cu o brutalitate nemeritate. Simţeam toate aceste lucruri, fără a le înţelege însă foarte bine motivele”, avea să reînvie apoi Ecaterina amintirea copilăriei lipsite de afecţiunea maternă în Memoriile sale. După moartea fratelui ei, Sofia a intrat în atenţia mamei ca ţintă a tuturor ambiţiilor acesteia, concentrate în jurul ideii de măritiş avantajos.
Prin favorizarea celui de-al doilea copil, Johanna îşi pusese deja amprenta asupra caracterului fetiţei. Deşi ajunsă la rangul de împărăteasă, aflată la apogeul puterii sale autocratice, Ecaterina îşi va dori, mai mult decât să trezească admiraţia oamenilor şi să-şi asigure supunerea lor necondiţionată, să găsească acea căldură umană fundamentală pe care nu a primit-o din partea mamei. Nici atunci când i se spunea că este pe cât de urâtă, pe atât de obraznică, nici când era supusă la un lung şir de umilinţe şi interdicţii, Sofia nu se răzvrătea făţiş, înăbuşindu-şi propriile opinii. Mai târziu, această obişnuinţă de a-şi disimula orgoliul sub masca smereniei avea să devină o tactică intenţionată şi utilă la care împărăteasa apela ori de câte ori se confrunta cu o criză sau cu un pericol. Când se simţea ameninţată, se înfăşura temporar în mantia sfielii, a respectului şi a supunerii.
Ducele de Buckingham, ambasadorul britanic în Rusia în perioada 1762-1765, a schiţat perfect portretul Ecaterinei – „Poate cea mai potrivită descriere a ei ar fi că este, deopotrivă, femeie şi împărăteasă.”, iar biografia lui Massie îi reflectă pe deplin viziunea.
Lucrarea urmăreşte destinul acestei femei remarcabile pe parcursul a 7 secţiuni principale, care reunesc 73 de capitole. (R.N.)
