
Şcoala Poloneză de afiş la Timişoara
Expoziţia reunind lucrările dedicate cinematografiei, teatrului şi operei semnate de 50 de reprezentanţi de renume ai Şcolii Poloneze de Afiş poate fi vizitată în perioada 20-31 iulie la Centrul de Arte Diverse Misc. din Timişoara. Expoziţia este eveniment conex al festivalului de film Ceau, Cinema!
Economia formelor, scrierea novatoare, fantezia, ironia şi capacitatea extraordinară de a sintetiza realitatea sunt caracteristici care, în urmă cu şaizeci de ani, făceau celebru afişul polonez în întreaga lume. „Şcoala Poloneză de Afiş”, cum este denumit acest curent în artă, şi nu o şcoală existentă fizic, a fost, de-a lungul timpului, un etalon la nivel mondial al designului artistic. Cele mai interesante exemple ale acestei arte, dedicate filmului, teatrului şi operei pot fi văzute în expoziţia pregătită de Institutul Polonez din Bucureşti la Centrul de Arte Diverse Misc. din Timişoara, oraşul care va fi Capitală Europeană a Culturii în 2021.
Expoziţia, realizată pe baza celei mai mari colecţii poloneze particulare de afiş, de peste 40 de mii de lucrări, aparţinând lui Krzysztof Dydo, cunoscător al artei afişului şi proprietar al unei galerii din Cracovia, reuneşte peste cincizeci de lucrări realizate de cca. 50 de artişti. Expoziţia din Timişoara va fi prezentată în cadrul festivalului Ceau, Cinema!, de la care nu va lipsi cinematografia poloneză. În competiţia festivalului va participa filmul „Nina”, regizat de Olga Chajdas.
Printre autorii afişelor prezentate la Timişoara se numără precursorii Şcolii Poloneze de Afiş, precum Henryk Tomaszewski, Jan Lenica, Waldemar Świerzy, Jan Młodożeniec sau Franciszek Starowieyski. Pot fi văzute şi lucrări ale unor creatori din tânăra generaţie, demni continuatori ai operei predecesorilor, cum ar fi, printre alţii, Lech Majewski, Andrzej Pągowski, Tomasz Bogusławski sau Sebastian Kubica.
Expoziţia oferă posibilitatea cunoaşterii diversităţii temelor şi stilurilor din afişul polonez de la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI, care, în pofida dominaţiei exercitate de media electronice, continuă să rămână în serviciul credincios al evenimentelor culturale. (R.N.L.)