Școala nevestelor

„Școala nevestelor” vă așteaptă din nou

Luna aceasta Centrul Cultural LUMINA a pregătit pentru public mai multe reprezentații cu spectacolul „Școala nevestelor” de J.B. Molière.

Realizată după rescrierea dramatică în versuri alexandrine semnată de Adrian Nicolae, comedia este programată la ROMEXPO, Pavilion C3, în zilele de 17, 18, 20, 21 și 24 noiembrie, la ora 18.00.

Pe scenă spectatorii vor putea vedea actori îndrăgiți: Adrian Nicolae, Alexandru Pavel, Ana Crețu, Tudor Cucu-Dumitrescu, Codrin Boldea, Voicu Aaniței. Direcția de scenă îi aparține lui Victor Ioan Frunză, iar decorul și costumele sunt create de scenografa Adriana Grand.

Jean-Baptiste Poquelin Molière (1622-1673) a scris Școala nevestelor în plină maturitate. Piesa a avut premiera în anul 1662, la scurtă vreme după căsătoria dramaturgului cu Armande Béjart, și ridiculiza educația limitată a tinerelor din familiile avute.

Până la momentul acela, autorul scrisese peste zece comedii. Fiu al unei familii prospere, Molière a studiat la Collège de Clermont și a intrat devreme în lumea teatrului. La 21 de ani și-a înființat prima trupă, intitulată Illustre Théâtre, împreună cu Armande Béjart. În doi ani în care a jucat mai multe spectacole, compania a acumulat datorii uriașe și nu se știe nici astăzi cine este binefăcătorul care, plătindu-le, l-a scos pe dramaturg din închisoare. Tot atunci acesta a început să-și spună Molière, luându-și numele din denumirea unui sat din Frața, pentru a-și scuti tatăl de rușinea de a avea un actor în familie. Și tot de atunci o nouă trupă ambulantă pe care a creat-o, intrând în grațiile lui Filip I, duce de Orléans, avea să colinde în jur de treisprezece ani țara și să cucerească din ce în ce mai mulți spectatori.

Dintre piesele create de Molière în această perioadă, puține au supraviețuit, iar Școala nevestelor, scrisă la un an după Școala bărbaților, este considerată prima sa capodoperă, apărută în momentul în care autorul lăsa în urmă commedia dell’arte și se apropia din ce în ce mai mult de satiră. Acesta a fost începutul unei serii remarcabile de comedii, care, în decursul secolelor, aveau să-i confere autorului statutul de „geniu al comediei” și cel mai mare autor de comedii din toate timpurile. Printre ele, Tartuffe sau Impostorul, Dom Juan, Mizantropul, Burghezul gentilom etc.

Școala nevestelor

About Author

Connect with Me: