
S-au deschis înscrierile pentru trupe de teatru tânăr la IDEO IDEIS XII
S-a dat startul înscrierilor pentru secţiunea non-competitivă „Spectacole de Teatru Tânăr”, din cadrul celei de-a XII-a ediţii a festivalului IDEO IDEIS, care va avea loc între 7 şi 13 august, la Alexandria. Apelul este deschis până pe 15 mai 2017 şi se adresează tuturor trupelor de teatru de liceeni din ţară.
Celor opt trupe din ţară alese în urma selecţiei li se va alătura o trupă locală, câştigătoarea festivalului “Pauza_de_teatru” din Alexandria.
Pe lângă prezentarea spectacolelor cu care au fost selectaţi la festival, liceenii vor lua parte la un program intensiv de ateliere de dezvoltare personală (actorie, dans, scriere creativă, muzică, film, fotografie), vor avea posibilitatea să vadă spectacole de teatru profesionist şi să participe la toate activităţile care se vor desfăşura la Alexandria pe perioada IDEO IDEIS (masterclassuri, Seara Povestitorilor, Cinemateca Târzie). De asemenea, fiecare trupă participantă va avea alături un profesionist din lumea teatrului care o va ghida şi va oferi feedback aplicat. Acesta îi va fi desemnat dintre invitaţii festivalului, şi anume: Pavel Bartoş, Dorina Chiriac, Marius Manole, Medeea Marinescu, Şerban Pavlu, Ofelia Popii, Cătălin Ştefănescu, Andi Vasluianu şi Vlad Zamfirescu.
Selecţionerii trupelor sunt Andreea Borţun (regizor/scenarist, co-preşedinte IDEO IDEIS), Alexandru Ion (actor, co-preşedinte IDEO IDEIS), Lavinia Cioacă (scenarist, co-director IDEO IDEIS), Carmen Dumitrescu (manager cultural, co-director IDEO IDEIS) şi Gabriela Piţurlea (jurnalistă, coordonator al departamentului relaţii trupe IDEO IDEIS).
IDEO IDEIS este un festival de teatru pentru comunitate şi, în acelaşi timp, un eveniment dedicat procesului de educaţie alternativă pentru tinerii liceeni din România. Structura festivalului este unică în peisajul festivalurilor de teatru din ţară şi are rolul de a-i ajuta pe participanţi să-şi îmbunătăţească abilităţile de comunicare, să capete încredere în ei înşişi şi să interacţioneze cu tipuri de modele relevante pentru dezvoltarea lor personală şi profesională. (R.N.)
