
Romanele finaliste la Prix Goncourt 2024, anunțate la București, printr-o conferință internațională de presă
Prix Goncourt / Premiul Goncourt este cel mai vechi și mai important premiu literar din Franța și una dintre cele mai prestigioase distincții literare din lume.
Anul acesta, titlurile din cea de-a treia selecție la Prix Goncourt vor fi anunțate de la București, chiar de către membrii Academiei Goncourt: marți, 22 octombrie, începând cu ora 12.30, prin intermediul unei conferințe internaționale de presă care va avea loc la sediul din Amzei al Muzeului Național al Literaturii Române (strada Nicolae Crețulescu nr. 8). Evenimentul reprezintă un act inedit în derularea etapelor de jurizare ale prestigiosului premiu din Hexagon. Prezența membrilor Academiei Goncourt la București pentru anunțarea cărților finaliste este o ocazie de a marca relațiile excelente dintre cele două țări și de a îmbogăți lista manifestărilor organizate anul acesta de Institutul Francez din România, cu ocazia Centenarului.
La conferința de presă din data de 22 octombrie vor lua parte șapte dintre cei zece membri ai Academiei Goncourt: Philippe Claudel, președintele Academiei începând din primăvara acestui an, Pascal Bruckner, Tahar Ben Jelloun, Camille Laurens, Paule Constant, Pierre Assouline, Philippe Claudel, Didier Decoin. Trei dintre jurați vor participa online: Eric-Emmanuel Schmitt, Françoise Chandernagor și Christine Angot.
Alături de membrii Academiei Goncourt, la eveniment vor mai fi prezenți: Excelența Sa Domnul Nicolas Warnery, Ambasadorul Franței în România, Eva Nguyen Binh – președinte executiv al Institutului Francez din Paris, Julien Chiappone-Lucchesi – directorul Institutului Francez din România.
„Cum am putea să nu fim încântați să venim la București pentru a anunța cea de-a treia selecție și, mai ales, pentru a sărbători aniversarea celor o sută de ani ai Institutului Francez în România? Cele două țări latine ale noastre, unite de mult timp prin legături umane și culturale și prin colaborări fructuoase, nu pot decât să se îmbogățească prin continuarea dialogului lor într-o Europă care își caută în prezent sensul și viitorul”, a declarat Philippe Claudel, Președintele Academiei Goncourt.
Romanele semifinaliste la Prix Goncourt 2024, din care juriul va alege și va comunica public la București numele celor patru cărți finaliste, sunt: Madelaine avant l’aube, de Sandrine Collette (JC Lattès), Houris, de Kamel Daoud (Gallimard), Jacaranda, de Gaël Faye (Grasset), Archipels, de Hélène Gaudy (L’Olivier), La désinvolture est une bien belle chose, de Philippe Jaenada (Mialet-Barrault), Jour de ressac, de Maylis de Kerangal (Verticales), Vous êtes l’amour malheureux du Führer, de Jean-Noël Orengo (Grasset), Le Bastion des larmes, de Abdellah Taïa (Julliard).
Calendarul ediției din acest an a Prix Goncourt a debutat pe data de 3 septembrie, când au fost comunicate public cele 16 romane care concurează la cea de-a 122-a ediție a prestigiosului premiu. Pe data de 1 octombrie, au fost anunțate cele 8 titluri din semifinală, iar în cadrul conferinței de presă de la București din data de 22 octombrie vor fi făcute publice în premieră numele celor patru cărți care intră în finală. Pe data de 4 noiembrie, la Paris, va fi anunțat numele câștigătorului din acest an: în jurul orei 13.00, la celebrul restaurant Drouant, locul unde are loc neîntrerupt această ceremonie începând din anul 1914.