
Purtate cu tenda, adunate în sertare
O fotografie dintr-un album vechi de familie, frânturi dintr-un cântec despre satul natal auzit la bunicul, o reţetă de pită, transmisă din generaţie în generaţie de la bunică la nepoată, poveşti despre păstori şi caravane – sunt câteva fragmente din istoria trăită şi memoria colectivă a grupurilor din Balcani, scoase la iveală prin campania Purtate cu tenda, adunate în sertare.
Timp de mai bine de un an, proiectul european „CU TENDA” – STORIES, IMAGES AND SOUNDS ON THE MOVE [Living memory of Southeastern Europe] a constituit, prin cercetări de teren în sate şi oraşe din România şi din Balcani, un prim fond de patrimoniu imaterial al comunităţilor de aromâni, care urmează să alcătuiască arhiva digitală a proiectului. Un instrument viu de (auto)reprezentare pentru comunitate, un produs cultural unic, primul de acest fel din Sud-Estul Europei, arhiva va deveni accesibilă atât specialiştilor, cât şi publicului larg, internaţional, începând cu anul 2018.
Muzeul Naţional al Ţăranului Român demarează din aprilie 2017 campania Purtate cu tenda, adunate în sertare, în care comunitatea aromână din ţară, în special, dar şi publicul larg, sunt invitate să contribuie la dezvoltarea arhivei cu mărturii ale locurilor natale, ale drumurilor prin Balcani şi ale vieţii aromânilor din ultimii 80 de ani. Căutăm şi colectăm poveşti de familie, înregistrări audio, video, fotografii, sunete şi muzici tradiţionale, jurnale, documente, obiecte-martor ale culturii aromâne, care, prin încărcătura simbolică şi a trecerii timpului, pot dezvălui generaţiilor viitoare elemente ale identităţii şi istoriei culturale a acestei comunităţi.
În demersul de recuperare şi conservare a patrimoniului cultural al aromânilor, campania se va derula la nivel naţional şi îşi propune să atragă autorităţile locale din Bucureşti, judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea. (R.N.)
