
Pril’s Daughter în regia lui Michel Franco deschide Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul
Luni, 7 august, în cadrul Galei de Deschidere a Festivalului, regizorul mexican Michel Franco – invitatul special al acestei ediţii – va primi Trofeul ANONIMUL pentru contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale. Gala de Deschidere va fi urmată de proiecţia în premieră în România a filmului, APRIL’S DAUGHTER/ LAS HIJAS DE ABRIL, pentru care Michel Franco a obţinut Premiul Juriului Un Certain Regard, la Festivalul de Film de la Cannes 2017.
Filmul urmăreşte povestea Valeriei, o adolescentă de 17 ani, care, atunci când rămâne însărcinată, ezită să-şi anunţe mama. Avril, cea care a fost mama mult absentă pentru fiicele ei, Valeria şi Clara, aparent este gata să ajute, însă ezitările adolescentei se dovedesc întemeiate. Rolul mamei este interpretat de actriţa Emma Suarez, cunoscută publicului şi din filmul lui Pedro Almodovar, Julieta, unde interpreta personajul omonim.
Competiţia de lungmetraj din acest an propune 6 titluri selectate de curatorul Ludmila Cvikova: “The Burglar”, regia Hagar Ben-Asher, Israel-Germania-Franţa, 2017 (Competiţia oficială, Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam, 2017), “Quality Time”, regia Daan Bakker, Olanda- Norvegia, 2017 (Premiul Movie Zone al Dutch Youth Jury, Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam, 2017), “Mariţa”, regia Cristi Iftime, România, 2017 (Marele Premiu al Juriului FEDEORA pentru Cel mai bun film din Competiţia East of the West, Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary, 2017), “Los Nadie/The Nobodies”, regia Juan Sebastián Mesa, Columbia, 2016 (Premiul Publicului pentru Cel mai bun lungmetraj- Venice International Film Critics’ Week, 2016), “Burning Birds”, regia Sanjeewa Pushpakumara, Franţa-Sri Lanka-Qatar- Olanda, 2016 (Competiţia New Currents, Festivalul Internaţional de Film de la Busan, 2016) şi “Sexy Durga”, regia Sanal Kumar Sasidharan, India, 2017 (Hivos Tiger Award, Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam, 2017). Aceste 6 filme concurează pentru Trofeul ANONIMUL, acordat exclusiv pe baza voturilor exprimate de publicul prezent la Sfântu Gheorghe.
Competiţia de scurtmetraj ANONIMUL 14 propune publicului un număr de 14 scurtmetraje romaneşti şi respectiv 14 scurtmetraje internaţionale selectate de criticul de film Ionuţ Mareş, care îşi începe mandatul de selector la această ediţie. Acestea au fost selectate dintr-un numar iniţial de peste 450 de scurtmetraje înscrise din 50 de ţări, respectiv 70 de scurtmetraje româneşti. Pe baza voturilor exprimate de public se vor acorda Cel mai bun scurtmetraj străin, respectiv Cel mai bun scurtmetraj românesc.
Competiţie scurtmetraj internaţional: “Because the World Never Stops”, regia Axel Danielson & Maximilein Van Aertryck, Suedia, “The Silence/Il Sienzio”, regia Farnoosh Samadi & Ali Asgari, Italia, “Olga”, regia Maxime Bruneel, Franţa, “You Are Seeing Things/Estas Vendo Coisas”, regia Bárbara Wagner & Benjamin de Búrca, Brazilia, “Ruah”, regia Flurin Giger, Elveţia, “After/Posle”, regia Hanna Jalali, Ucraina-Iran, “Beautiful Figure/Szep Alak”, regia Hajni Kis, Ungaria, “The Bridge Over the River/ Die Brucke Über den Fluss”, regia Jadwiga Kowalska, Elveţia, “State of Emergency Motherfucker”, regia Sébastien Petretti, Belgia, “Swedish Cousin/ La Pima Sueca”, regia Inés María Barrionuevo & Agustina San Martín, Argentina, “Till the End of the Day/ Dgis Bolomde”, regia Anna Sarukhanova, Georgia, “The Plumber/ Le Plombier”, regia Méryl Fortunat-Rossi & Xavier Seron, Franţa-Belgia, “Milk/ МОЛОКО”, regia Daria Vlasova, Rusia, “Pa Fuera”, regia Vica Zagreba, Franţa.
Competiţie scurtmetraj românesc: “Omul de pe Lună/ Man on the Moon”, regia Mihnea Aliciu, “Chers Amis”, regia Valeriu Andriuţă, “Substantiv comun de genul feminin/A Feminine Common Noun”, regia Marius M. Bogdan, “Anatema/Anathema”, regia Andreea Cristina Borţun, “Petrecere privată/Private Party”, regia Octav Chelaru, “După nouă sau zece ore/ Nine or Ten Hours Later”, regia Răzvan Dü, “Farul/The Headlight”, regia Ionuţ Gaga, “Ana se întoarce/ Ana is coming back”, regia Ruxandra Ghiţescu, “Fatala”, regia Alexandru Marinică, “Mă cheamă Costin/My name is Costin”, regia Radu Potcoavă, “Idiotul/The Idiot”, regia Alexandru Ranta, “Scris/Nescris/Written/Unwritten”, regia Adrian Silişteanu, “Prima noapte/First Night”, regia Andrei Tănase, “Toate numele încep cu C/All the Names That Start With a C”, regia Sandra Isabela Ţenţ.
Accesul la toate evenimentele şi proiecţiile Festivalului este gratuit. Cea de-a XIV–a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL se va desfăşura la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, în Complexul Green Village şi Green Dolphin Camping, în perioada 7 – 13 august. (R.N.)