Improbabil

Premiera spectacolului „Improbabil”, scris și regizat de Radu Iacoban, la Teatrul Act

Sâmbătă și duminică, 18 și 19 octombrie, de la ora 19:30, are loc premiera spectacolului „Improbabil” – scris și regizat de Radu Iacoban, scenografia Tudor Prodan, muzica Aida Šošić, cu Mihaela Velicu și Denisa Nicolae în distribuție.

În „Improbabil”, prietenia și iubirea sunt puse la încercare într-o noapte plină de confesiuni și adevăruri periculoase. Ema (Mihaela Velicu) și Diana (Denisa Nicolae) se reîntâlnesc după zece ani. În timp ce Diana își trăiește viața într-un echilibru fragil, Ema se prăbușește sub povara unei relații abuzive și a unui posibil gest ireversibil. Prietenia lor devine singurul refugiu, atunci când tăcerile se transformă în mărturisiri.

Spectacolul surprinde fragilitatea a două femei care oscilează între tandrețe și confruntare, între adevăr și autoamăgire, dezvăluind singurătatea, amenințarea legăturilor sufocante și nevoia disperată de sprijin acolo unde certitudinile lipsesc.

Improbabil

About Author

Connect with Me: