
Personalități ale României au trimis elevilor scrisori scrise de mână la începutul unui an școlar special
Elevii din clasa a III-a de la Școala Gimnazială nr. 1 „Sf. Voievozi“ din București au primit, la începutul acestui an școlar, scrisori scrise de mână de mai multe personalități ale României.
Ana Blandiana, Maia Morgenstern, Alexandru Tomescu, Marian Preda, Daniel David, Medeea Marinescu, Melania Medeleanu, Amalia Enache, Carmen Lidia Vidu, Cătălin Ștefănescu, Marius Manole, Dumitru Budrala, Karla Codrea, Francesca Velicu, Marius Chivu, Radu Vancu, Ivan Patzaichin, Dana Gonț, Dan Perjovschi, Ana Barton, Ana Maria Brânză, Teodora Tompea, Ioana Ciurlea și Liviu Jicman sunt cei care le-au scris copiilor mesaje emoționante și de încurajare cu ocazia acestui început special de an școlar. Organizatorii proiectului „Ora de caligrafie“ doresc astfel să le aducă aminte atât copiilor, cât și adulților, cât de importante sunt scrisul de mână și implicit educația.
Ora de caligrafie este un concept PiArt Vision, organizat în colaborare cu Muzeul Național Cotroceni și susținut anul acesta de DPD România.
Scrisorile au fost trimise elevilor în contextul în care, anul acesta, restricțiile impuse de această pandemie au adus modificări proiectului „Ora de caligrafie”. Evenimentul nu a mai putut avea loc ca de obicei, cu elevii în bănci, alături de personalități ale României, care le împărtășeau celor mici din experiența lor și le insuflau dorința de a învăța, și le arătau că scrisul de mână are ceva aparte și aduce valoare mesajului.
Pentru a susține demersul, Muzeul Național Cotroceni va organiza în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie 2020 o expoziție cu scrisori și documente scrise de mână aflate în păstrarea Muzeului. Alături de aceste exponate istorice, vor fi expuse și copii ale scrisorilor trimise copiilor de personalități implicate în „Ora de caligrafie“. Expoziția va putea fi văzută și online, pe site-ul Muzeului National Cotroceni.
Proiectul aflat anul acesta la a patra ediție este un concept cultural-educațional prin care personalități ale României, din diferite domenii, transmit un îndemn pentru educația temeinică.