afis_paul_gherasim_pt_maria_pasc

Paul Gherasim, întemeietorul – Expoziție de pictură la Galleria 28

Seria de expoziții care aduc în atenția publicului Grupul Andreescu și artiștii apropiați acestui filon continuă la Galleria 28. Astfel, la Galleria 28 din Timișoara s-a deschis expoziția „Paul Gherasim, întemeietorul”. Maria Pașc și Andrei Rosetti sunt curatorii expoziției ce cuprinde lucrări semnate de Paul Gherasim între anii 1970 și 2005. Alături de acestea va fi expus și un document video al acțiunii land art Însemn de acasă (Letter from Home), realizată de gruparea NOIMA în 2021, în amintirea pictorului Paul Gherasim.

Cu acelaşi prilej, s-au lansat volumul „La Singureni”, semnat Maria Pașc, și catalogul expoziției „Grupul Andreescu: Aurel Cojan” organizate de Galleria 28 în perioada 7-22 aprilie 2023.

„Paul Gherasim, păstrător al tradiției. Învățător și dezvățător, inovator și conservator, aristocrat și om al satului, sobru și disponibil, anonim și recunoscut. Om viu și drept, om de convingere și atitudine. Cheia libertății oferită de Paul Gherasim: Respectă tradiția și fă ce vrei! El ne este totdeauna prezent, prezență acum și pururea”, declară Maria Pașc.

„Paul Gherasim, Ștefan Sevastre și Aurel Cojan – asupra cărora ne-am oprit în acest an – sunt trei dintre pictorii Grupului Andreescu, excluși din Uniunea Artiștilor Plastici în toamna anului 1954. Formule precum „dispreț față de realismul socialist și arta sovietică”, „concepții antirealiste”, „atitudinea greșită față de realitate”, „propensiunea spre melancolie”, „tonalitățile surde și întunecate” și altele asemenea sintetizau în epocă abaterea canonică a tinerilor pictori. Urmele lăsate de Paul Gherasim în deceniile viitoare – pictura, expozițiile pe care le-a organizat pentru alții sau în slujba vreunui enunț poetic, grupările – toate dezvăluie întemeietorul, un neobosit „născocitor de utopii”, așa cum accepta (într-un dialog cu Mihai Sârbulescu) să fie numit. Spre deosebire de anul trecut, când atrăgeam atenția tot la Galleria 28 asupra poeticii expozițiilor sale eseu, ne vom opri acum asupra picturii lui Paul Gherasim – ea însăși, reîntemeiere. Începând cu Bolțile de lumină pictate la finele anilor ’60, Paul Gherasim însemna pe diferite căi ale poeticului o singură temă – Temeiul prin excelență – LOGOS-ul”, spune Andrei Rosetti.

afis_paul_gherasim_pt_maria_pasc

About Author

Connect with Me: