Patimile

Patimile după Matei de J.S. Bach, într-o interpretare de excepţie

Peste 120 muzicieni români, maghiari şi saşi, alături de interpreţi remarcabili din Germania şi Ungaria vor interpreta, în premieră în România, această impresionantă capodoperă a muzicii universale, pe instrumente baroce, anunţă Radio România Muzical.

Orchestra Barocă şi Corul Festivalului de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc, sub bagheta dirijorului Steffen Schlandt, vor prezenta, în premieră în România, într-o formulă inedită şi unică, Oratoriul Patimile după Matei al compozitorului Johann Sebastian Bach. La interpretarea celebrei piese muzicale îşi vor mai da concursul soprana Renáta Gebe-Fügi (Cluj-Napoca), mezzosoprana Susanne Langner (Berlin), tenorii János Szerekován (Budapesta) şi Nicolae Simonov (Bucureşti), precum şi başii Matthias Weichert (Dresda) şi Dan Popescu (Braşov). Concert-maestrul Ulrike Titze, o personalitate de renume mondial, membru fondator al Orchestrei Baroce din Dresda, este garanţia unui eveniment muzical extraordinar.

Proiectul muzical a fost iniţiat de profesorul Steffen Schlandt, dirijorul Corului „Bach” şi organist la Biserica Neagră din Braşov. Alegerea acestei lucrări în anul Centenarului nu a fost întâmplătoare.

„Muzica lui Bach este profund împăciuitoare şi vorbeşte pe înţelesul tuturor cu aceeaşi forţă şi sensibilitate. Considerăm că acesta poate fi mesajul nostru muzical în anul Centenar 2018: putem fi uniţi şi motivaţi să conlucrăm pentru un scop nobil. Prezentăm o Românie europeană, aptă să ducă la bun sfârşit un proiect ambiţios, capabilă să lucreze în echipă, o Românie deschisă şi tolerantă”, a declarat Steffen Schlandt.

Fiind considerată creaţia cea mai complexă a compozitorului Johann Sebastian Bach, un vârf al muzicii universale, Patimile după Mateireprezintă un deziderat pentru toţi muzicienii implicaţi.

„Buna colaborare între toţi participanţii la proiect este esenţială, de aceea scopul comun va şterge diferenţele de limbă, etnie, confesiune sau de orice altă natură. Interpretarea unei astfel de lucrări din patrimoniul universal este motivul perfect pentru a depăşi graniţe, pentru a ne pune la dispoziţia unui scop mai înalt, nobil. Dacă în urmă cu 100 de ani un astfel de concert era realizabil doar în cadrul unei etnii (fie săseşti, fie româneşti, fie maghiare), în anul 2018 datorită efectelor Marii Unirii, avem şansa să fim împreună în diversitate şi să ne bucurăm cu toţii de beneficiile artistice, educaţionale, umane ale unei astfel de capodopere”, a precizat dirijorul.

Lucrarea aleasă este una din cele mai complexe din istoria muzicii universale, scrisă pentru două coruri, două orchestre şi şase solişti.

Orchestra Barocă a Festivalului, care anul acesta aniversează 10 ani de existenţă, se reuneşte în mod specific cu ocazia Festivalului de Muzică Veche din Miercurea Ciuc şi este formată ad-hoc, cu precădere din muzicieni autohtoni de prestigiu care cântă la instrumente baroce, mulţi dintre ei activând în alte ţări. De aceea formula ei este unică în fiecare an. La actuala ediţie, ea va fi alcătuită din 38 de instrumentişti de prestigiu din România (Bucureşti, Braşov, Miercurea Ciuc, Târgu Mureş şi Timişoara), Ungaria şi Germania, adepţi ai stilului de interpretare autentică cu instrumente de tip baroc.

În mod similar, Corul Festivalului nu este un ansamblu permanent. Anul acesta, Corului Cameral Lux Aurumque din Miercurea Ciuc i se vor alătura, în acest demers muzical de excepţie, membri Corului „Bach” al Bisericii Negre din Braşov, de la a cărui înfiinţare se împlinesc 85 de ani. Corul „Bach” este cel care a cântat Oratoriul Patimile lui Matei în primă audiţie în sud-estul Europei în mai 1935, la Ateneul Român din Bucureşti.

Prezentarea acestei compoziţii muzicale de către Orchestra Barocă şi de Corul Baroc ale Festivalului reprezintă unul dintre cele mai importante momente ale actualei ediţii a Festivalului de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc şi se va realiza în coproducţie cu Festivalul Musica Barcensis din Braşov. Oratoriul Patimile după Matei va fi interpretat la Miercurea Ciuc (13 iulie), Braşov (15 iulie) şi Bucureşti (12 iulie).

Fiind o compoziţie al cărei text are o simbolistică aparte, religioasă, organizatorii Festivalului de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc propun publicului alte două evenimente care se leagă de acest proiect, programate marţi, 10 iulie: prelegerea „Codul Bach – o introducere în limbajul muzical şi simbolistica barocă a oratoriului Patimile după Matei” susţinută de Steffen Schlandt la Sala Festivă a Colegiului Naţional „Márton Áron”, cu începere de la ora 16.30 şi proiecţia filmului documentar „Erbarme dich – Matthäus Passion Stories” (Doamne miluieşte – Povestiri despre Patimile după Matei), cu participarea regizorului, de la ora 20.00, la Cinematograful Miercurea Ciuc.

Concertul Oratoriul Patimile după Matei de Johann Sebastian Bach va fi susţinut joi, 12 iulie, de la ora 19.30, la Ateneul Român din Bucureşti, vineri, 13 iulie, de la ora 19.00, la Biserica „Szent Ágoston” din Miercurea Ciuc şi duminică, 15 iulie, de la ora 19.00, la Biserica Neagră din Braşov.

Johann Sebastian Bach a compus cel puţin patru oratorii care au la bază textele celor patru evanghelişti, însă dintre acestea s-au păstrat doar două: Patimile după Ioan (1724) şi Patimile după Matei (1727).

About Author

Connect with Me: