
Pasiune și Vals cu Orchestra Simfonică Bucureşti
Aflată la al treilea sezon muzical, Stagiunea SalutCULTURA! debutează în 2020 cu “Pasiune și Vals”, primul din seria celor 12 concerte anuale lunare oferite de Orchestra Simfonică Bucureşti.
Marți, 21 ianuarie 2020, Orchestra Simfonică București vă invită la un concert neobișnuit pentru o orchestră simfonică. Pasiune și Vals este o provocare prin care Orchestra Simfonică București – Bucharest Symphony Orchestra repetă succesul obținut pe mari scene din Romania și din lume și va concerta în premieră la Cinema PRO, fără dirijor. Veți asculta un program muzical variat ce cuprinde celebrele valsuri și polci ale familiei Strauss, precum și piese compuse de Albinoni, Brahms, Mascagni, Mendellsohn, Rogalski, Rossini și Johann Strauss.
Fondată în anul 2007, Orchestra Simfonică București este un ansamblu muzical românesc de prim rang. A fost înființată de trei tineri muzicieni ambițioși, reunind în componența sa cei mai valoroși artiști instrumentiști din România. Din dorinta de a oferi iubitorilor de muzica posibilitatea de a intra in contact cu muzica de calitate, Orchestra Simfonică București a dezvoltat concepte muzicale originale si novatoare, transpuse pe scena stagiunii anuale SalutCULTURA!.
Misiunea Orchestrei Simfonice Bucuresti este promovarea excelenței în muzică si atragerea tinerilor către sălile de concert.