O seară cu Nichita
Muzeul Naţional al Literaturii Române vă invită la „O seară cu Nichita”, joi, 13 decembrie 2018, de la ora 17.00, în Mansarda din Str. Nicolae Creţulescu nr. 8. În fapt, o evocare a poetului dispărut neaşteptat în decembrie 1983.
O carte cu 40 de poezii necunoscute ale lui Nichita Stănescu a apărut într-un tiraj foarte restrâns la Editura Karta-Graphic din Ploieşti, acum patru ani, purtând numele „Vin perşii, mamă!”. Criticul Alex Ştefănescu nota atunci că este „un dar nesperat pe care ni-l face marele poet, la peste trei decenii de la moartea sa”. Cartea „Vin perşii, mamă!”, avea şi CD-ul inclus, ceea ce evident îl aducea cititorilor şi mai aproape pe Nichita. Cu acest gând, Muzeul Naţional al Literaturii Române vă invită să-i ascultaţi pe Marius Bodochi şi Zoltan Octavian Butuc aducând la lumină exact acele poezii ale lui Nichita, alături de un cuvânt de început rostit cu sufletul de artistul şi graficianul Mircia Dumitrescu.
În ziua de 4 august 1983, Nichita Stănescu (despre care nimeni nu ştia că va muri la 13 decembrie, în acelaşi an) a fost invitat acasă la soţii Letiţia şi Marian Ionescu-Cartaş, într-un apartament de bloc din cartierul Drumul Taberei din Bucureşti. A fost de faţă şi Lucia Fetcu, poetă la rându-i. Marian Ionescu-Cartaş, profesor la Liceul „George Enescu”, voia să cânte la pian şi să-l convingă pe Nichita Stănescu să cânte şi el, iar insolitul concert să fie înregistrat pe un magnetofon. Totul a decurs aşa cum fusese prevăzut, numai că, la un moment dat, cântând la pian la patru mâini cu eminentul profesor de muzică, Nichita a început să împartă cu generozitate versuri, unele din memorie, altele create pe loc, în binecunoscutul său stil, de improvizator genial. Până la urmă la pian a rămas numai muzicianul, iar poetul, transfigurat, a rostit poem după poem. Această stare de graţie a durat şi a doua zi. După moartea lui Nichita Stănescu, benzile de magnetofon au fost ascultate de martorii miraculoasei întâmplări, dar şi de prietenii acestora. Versurile au fost transcrise şi tipărite.
„Ca şi cum ar ninge cu pietre peste zăpada vieţii mele. Ca şi cum ar ninge cu natura lucrurilor pe sufletul meu. Atât de depărtată mi-ai părut trecând din cer şi orizont un punct. Tu, despletito, tu, niciodato de împreună cu tine, tu, mai singuro decât vederea ochilor mei. Ca şi cum mi-ar ninge cu pietre peste zăpada vieţii mele, ca şi cum despletito, despletito, despletito!” a rostit atunci inspirat Nichita Stănescu pentru cei care au venit după el.
Născut în zodia Peştilor, la 31 martie 1933, la Ploieşti, judeţul Prahova, Nichita Stănescu a iubit Cuvântul mai mult ca orice, poate de aceea a şi primit harul şi lumina lui. Poet, scriitor şi eseist român, a fost ales post-mortem membru al Academiei Române. Nichita Stănescu aparţine temporal, structural şi formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970.
Muzeul Naţional al Literaturii Române dedică seara de 13 decembrie celui căruia Îngerul îi dicta des versuri în filigran, de o frumuseţe fără egal. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
