Bucharest Jazz Festival

O nouă ediţie Bucharest Jazz Festival

Bucharest Jazz Festival revine între 16 şi 18 septembrie 2022 cu o nouă ediţie de concerte şi live sessions. În premieră pentru publicul de jazz, Bucharest Jazz Festival 2022 are loc la Combinatul Fondului Plastic, un spaţiu dedicat evenimentelor din zona de arte şi design.

Ediţia din acest an vine cu un concept axat pe jazzul românesc şi este curatoriată de muzicologul şi jurnalistul Florian Lungu, nume important al scenei de jazz locale care a documentat, a experimentat şi a fost martor la multe evenimente care au scris istoria jazzului autohton.

Programul festivalului este împărţit în trei seri tematice. Prima zi de festival este dedicată artiştilor din noua generaţie de jazzmani şi grupează patru concerte sub tema #YoungBloodJazzMusicians. Seara #JazzDiaspora prezintă concerte ale artiştilor români de jazz din afara ţării, iar ultima zi de festival este intitulată #JazzVirtuoso şi aduce pe scena de la Combinat nume consacrate ale jazzului autohton.

Bucharest Jazz Festival

About Author

Connect with Me: