
“O femeie singură” cu Andreea Bibiri, invitat la Bacău Fest – Monodrame, ediţia a XXIV-a
Spectacolul “O femeie singură”, one woman show cu Andreea Bibiri, în regia lui Daniel Grigore-Simion, al Teatrului de Artă Bucureşti, a fost invitat şi se va juca, pe 20 aprilie, la cea de a XXIV-a ediţie a Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice “Bacău Fest – Monodrame”.
Festivalul care se va desfăşura, anul acesta, în perioada 15 – 22 aprilie, este organizat de Teatrul Municipal “Bacovia” şi este dedicat spectacolelor de tipul one man show / one woman show.
Spectacolul “O femeie singură” a avut premiera în octombrie 2016, iar anul trecut a fost selectat şi s-a jucat în trei festivaluri naţionale: Festivalul Naţional de Teatru, Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi, Undercloud – Festival de Teatru Independent de orice.
Pentru prestaţia actoricească de excepţie, din spectacol, Andreea Bibiri a câştigat Premiul pentru Cea mai bună interpretare feminină, la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi şi a fost nominalizată pentru Cea mai bună actriţă, la Undercould. “Bacău Fest – Monodrame” este primul festival internaţional la care participă, de această dată, cu titlul de spectacol invitat.
Piesa “O femeie singură”, scrisă de celebrii dramaturgi italieni Dario Fo şi Franca Rame, doi dintre cei mai cunoscuţi actori şi activişti politici ai Italiei, face parte dintr-un volum de douăzeci de monologuri pentru femei, texte de la profund serioase până la extreme de haioase.
La Teatrul de Artă Bucureşti, spectacolul “O femeie singură” poate fi văzut pe 28 aprilie, de la ora 19.15. (R.N.)
