
O dimineață minunată, o poveste despre speranță, cu Léa Seydoux, în cinematografe
O poveste despre familie, dragoste și speranță, cu Léa Seydoux și Melvil Poupaud în rolurile principale, Un beau matin (O dimineață minunată) vine pe ecranele din România. Regizat de Mia Hansen- Løve, filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes 2022, unde a câștigat Premiul Europa Cinemas Label pentru Cel mai bun film european.
Cu empatie și umanitate, filmul este un mozaic al pieselor și momentelor mici care alcătuiesc o viață. Sandra este o tânără mamă care îşi creşte singură fiica, încercând să jongleze responsabilitățile socio-familiale cu nevoile personale. Marea provocare din viaţa familiei este tratamentul tatălui Sandrei, Georg, care suferă de o boală neuro-degenerativă. Dar iată că Sandra îl reîntâlneşte pe Clément, un vechi amic cu care nu s-a mai văzut de mult şi, deşi el are o relaţie stabilă, între cei doi se înfiripă o poveste de dragoste.
Mia Hansen- Løve este o regizoare franceză care a primit numeroase distincții pentru opera sa. Primul său lungmetraj, All Is Forgiven, a câștigat Premiul Louis Delluc pentru cel mai bun film de debut, iar Father of My Children a câștigat Premiul Special al Juriului în secțiunea Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes din 2009. În 2016, a câștigat Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor pentru filmul său Things to Come la cea de-a 66-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, în acel an devenind și membră a Academiei Americane de Arte și Științe Cinematografice. Bergman Island a fost nominalizat la Palme d’Or, iar O dimineață minunată a fost lăudat de critici și de public, deopotrivă.
„Léa Seydoux este uluitoare în O dimineață minunată, al Miei Hansen-Løve, un portret delicat despre iubire, pierdere și complexitatea maternității. O dimineață minunată se oprește pentru a savura bogăția senzorială și emoțională de a fi în viață”, consideră Vanity Fair, iar New York Times vede filmul ca „minunat de echilibrat, convingător și emoționant”.
