
Nouă expoziţie la galeria Quadro
Galeria Quadro vă invită să vizitaţi expoziţia semnată de Gy. Szabó Béla şi intitulată Liber miserorum.
Pe suprafeţele desenelor în cărbune şi pasteluri realizate de Béla Gy. Szabó între anii 1931-1935 prind viaţă suburbiile Clujului, locuitorii acestora şi viaţa lor de zi cu zi. Operele timpurii ale artistului, care, cu câteva excepţii, au fost până acum necunoscute publicului, ne înfăţişează cu o sinceritate surprinzătoare o problemă socială importantă a Clujului de odinioară: şomajul şi sărăcia exacerbate de marea criză economică.
Titlul expoziţiei noastre se referă la volumul de gravuri Liber miserorum [Cartea săracilor], apărut în 1935 la editura Minerva, care poate fi considerat ca un fel de sinteză a seriei cu tematică socială. Artistul a organizat cartea în şase capitole, dând astfel un fir narativ gravurilor sale. Între capitolele de introducere şi încheiere găsim secţiunile denumite Gaudium [Bucurie], Labor [Muncă], Quies [Odihnă] şi Tristitia [Tristeţe]. În aceste gravuri, scenele cu teme sociale cunoscute din lucrările grafice mari se simplifică la câteva linii. În timp ce, în unele dintre desenele sale în cărbune şi pasteluri artistul creează o atmosferă tulburătoare, înceţoşată cu haşurarea cărbunelui, în gravurile sale această tensiune este creată de desenul subţire al liniei dominate de negrul plăcii gravate rar.
Operele care prezintă viaţa suburbiilor Clujului au fost grupate în sălile expoziţiei în conformitate cu cele şase capitole ale volumului Liber miserorum. Prin intermediul lor avem ocazia să cunoaştem viaţa de zi cu zi a săracilor, să le vedem bucuria, munca pentru supravieţuire, odihna lor tihnită şi tristeţea lor lipsită de speranţă.
Lucrările grafice individuale şi xilogravurile produse în mod consecvent de artist între anii 1931 şi 1935 constituie una dintre cele mai extinse serii din Transilvania şi România dedicate tematicii sociale.