
Neil LaBute montează „Unchiul Vanea” pe scena TNRS
Celebrul dramaturg, regizor și scenarist american Neil LaBute montează pe scena Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu piesa „Unchiul Vanea”, adaptare după A. P. Cehov, spectacol pe care publicul îl va putea vedea în premieră în 1 și 2 august.
Premiera de excepție pe care naționalul sibian o pregătește în aceste zile îi are în distribuție pe Adrian Matioc, Pali Vecsei, Cendana Trifan, Șerban Gomoi, Diana Văcaru-Lazăr, Liviu Vlad, Antonia Dobocan și Crina Dumitrașcu.
Scenografia este semnată de Oana Micu, iar light design-ul de Cristian Niculescu.
Sosirea profesorului Serebreakov la moșia sa de la țară, alături de tânăra sa soție, Elena, dezvăluie numeroasele frustrări ale unui trecut nu prea îndepărtat, dar și o serie de pasiuni neștiute în prezent. Sonia, fiica profesorului, simte fiorii primei iubiri pentru un medic local, doctorul Astrov, în timp ce acesta concurează tacit împotriva lui Vanea, îngrijitorul moșiei (și fostul cumnat al profesorului), pentru a intra în grațiile Elenei. Pas cu pas, descoperim povestea nemuritoare a unor destine frânte de patima unor iubiri imposibile, dar și de existența aproape absurdă a unor idealiști care se confruntă cu plictiseala, regretul și agonia bătrâneții premature.
Neil LaBute revizitează piesa clasică a lui Cehov pentru a explora condiția umană de ieri și de azi, într-un spectacol dinamic și sensibil care aduce în fața publicului o metaforă atemporală și universală a luptei cu propriii noștri demoni.
Avanpremiera spectacolului „Unchiul Vanea” va avea loc în 1 august, la ora 19:00, iar premiera în 2 august, la ora 19:00, în Sala Mare a TNRS