Neidentificat

Neidentificat își continuă traseul prin țară, după câștigarea trofeului ANONIMUL IFF

Neidentificat, cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Bogdan Apetri, a intrat în cinematografele din România din 6 august, distribuit de Transilvania Film, și a avut în prima parte a lunii august mai multe proiecții în prezența echipei și a altor invitați speciali, urmate de dezbateri cu publicul, în câteva orașe din țară – Timișoara, București, Constanța, Sibiu, Iași, Eforie Sud.

După premiera națională, care a avut loc în cadrul competiției oficiale a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), unde a fost recompensat cu Premiul FIPRESCI, filmul a fost prezent și în competiția Festivalului de Film Independent ANONIMUL, unde a fost votat de public ca fiind cel mai bun lungmetraj, adjudecându-și astfel trofeul celei de-a 18-a ediții.

O parte din cinematografele din țară vor rula filmul și în săptămânile viitoare, acesta urmând să fie prezent și în programul a încă două evenimente festivaliere de vară – prima ediție TIFF Brașov și a 13-a ediția a festivalului Filmul de Piatra (28 august, de la 20:30, în Curtea Muzeului „Calistrat Hogaș”). Publicul cinefil se va întâlni la Piatra Neamț cu actorul Bogdan Farcaș și regizorul Bogdan Apetri, care este membru al juriului de anul acesta și susține un masterclass în cadrul festivalului.

Cel de-al doilea film din trilogie, Miracol, a fost selectat în competiția Orizzonti din cadrul celei de-a 78-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, care va avea loc în perioada 1 – 11 septembrie. Din distribuția acestuia fac parte actorii Ioana Bugarin, Emanuel Pârvu, Cezar Antal, Ovidiu Crișan, Valeriu Andriuță, Ana Ularu, Valentin Popescu, Marian Râlea, Nora Covali, Natalia Călin, Cătălina Moga, Olimpia Mălai, Vasile Muraru și Mircea Postelnicu.

Vorbind despre trilogie și mecanismele prin care a luat naștere, regizorul Bogdan Apetri a declarat: „Mi-am dat seama că sunt lucruri comune în cele trei filme, cum ar fi secția de poliție, anumite locații, personaje care ar putea să apară într-un loc sau altul. Nu am vrut să fac o continuare în sensul uzual. Poți să vezi filmele separat, dar când le vezi împreună vei observa niște legături, cum ar fi anumite personaje secundare dintr-un film care devin importante în altul. Astea sunt legături care mă ajută și pe mine ca regizor, să gândesc dincolo de granițele unui film”.

About Author

Connect with Me: