
Lear, o versiune scenică surprinzătoare a piesei shakespeariene, în premieră la Teatrul Excelsior
Teatrul Excelsior vă invită la cea mai recentă premieră, spectacolul Lear, o adaptare a piesei Regele Lear de William Shakespeare, ce poartă semnătura regizorală a Innei Sokolova-Gordon.
După numeroase colaborări cu teatre din Rusia şi Germania şi o primă montare la Teatrul Bacovia din Bacău, Inna Sokolova-Gordon a revenit în România pentru a aduce în atenţia publicului tânăr unul dintre cele mai importante titluri ale dramaturgiei clasice: Regele Lear.
Adaptarea scenică şi versiunea regizorală semnate de Inna Sokolova-Gordon explorează zona imaginarului simbolic şi mijloacele esenţiale ale teatrului pentru a transpune în perechi de contraste temele antagonice din lumea reală: lumină – întuneric, tinereţe – bătrâneţe, dragoste şi ură, dar şi relaţia dintre părinţi şi copii – toate, proiectate în lumina alternanţei dintre comic şi tragic.
Emoţionanta poveste a lui Lear este adusă la viaţă de numai doi actori, Dimitrii Bogomaz şi Radu Micu – Lear şi Bufonul, care pun în mişcare întreaga suită de evenimente, personaje şi semnificaţii profunde ale piesei shakespeariene, pe care le esenţializează în expresivitatea jocului lor. Dincolo de aparenta sa simplitate stilistică, spectacolul Lear este rafinat până la cel mai mic detaliu pentru a dezvălui un bogat univers de întrebări, pe care spectatorii tineri şi cei maturi deopotrivă sunt provocaţi să îl exploreze.
Povestea lui Lear este povestea regelui care decide să îşi împartă regatul celor trei fiice ale sale, dar este şi povestea unui om ca oricare altul – supus greşelii faţă de sine şi faţă de ceilalţi, care, alegând calea aparenţei şi nu pe cea a sincerităţii şi a transparenţei, ajunge să rătăcească prin lume, în voia hazardului. Lear este o poveste despre căutarea sensului vieţii şi conştientizare, despre ceea ce înseamnă să vezi cu adevărat atunci când rătăceşti prin întuneric. Prin spectacolul de la Teatrul EXCELSIOR, regizorul Inna Sokolova-Gordon îşi propune să facă o conciliere, fie şi pentru o clipă, între tinereţe şi bătrâneţe, cele două ipostaze contrastante ale naturii umane, pe acel drum al devenirii pe care îl parcurgem aievea, asemeni lui Lear. (R.N.)