
Le dormeur – variation danse, clown et musique, la Teatrul Maghiar din Timişoara
„Le Dormeur du val” (Adormitul din vale) se trezeşte la viaţă luni 12 martie, de la orele 19:00, datorită trupei La Compagnie des Tropes din Paris. Două personaje inanimate, Le Dormeur şi Natura, realizează un spectacol foarte animat pornind de la celebrul poem al lui Arthur Rimbaud.
Dar cine este le Dormeur? Este o întrebare care i-a frământat mult pe cei care au studiat poemul. Ce-ar fi dacă cineva ni l-ar revela? Orianne Campion et Lucile André îşi imaginează în piesa lor un personaj care-l întâlneşte şi îl studiază fără prejudecăţi.
Într-o atmosferă idilică, „Mosca, alias Lucilie Imperatore”, pionier entomolog în devenire, porneşte singură într-o aventură în natură. Pe drum, ea descoperă o insectă caraghioasă în formă de mână… în formă de corp uman. Iată, aşadar, cele două personaje: descoperitor şi descoperit, pionier şi soldat, clown şi dansator. Această întâlnire onirică între Dormeur şi Explorator prilejuieşte un duo corporal între dans şi manipulare. Corpul inanimat devine repede pretextul a tot soiul de jocuri, fiind transformat în marionetă, manipulat şi bruscat. Relaţia este creată prin această joacă. Le Dormeur devine un camarad, un tovarăş care va fi primit, îngrijit astfel încât i se insuflă viaţa, astfel încât este modelat asemenea celuilalt. Punerea în mişcare îl animă. Antrenându-l pe Dormeur în jocul său, marionetistul devine marionetă.
O întrebare persistă în mintea spectatorului la finalul acestei variaţii de scene şi emoţii: Vis sau realitate? „Le Dormeur du val”, tânăr şi palid în hainele sale de soldat este readus la viaţă printr-un sunet fermecat de chitară cântând în răspăr.
Un spectacol de : Lucile André şi Oriane Campion. Cu: Lucile André şi Oriane Campion (actriţe), Léa Poïntelin (dansatoare). Lumini: Arthur Deslandes-Vernay. Spectacolul se desfăşoară la Teatrul Maghiar din Timişoara, în limba franceză, fără subtitrare în română. (R.N.)