
KineDok la OWR18: Cum să pregătești un spațiu de proiecție
Anul acesta, în ton cu demersurile comunitare ale Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania, KineDok – rețeaua europeană care aduce documentare creative în spații alternative – propune un format inedit de eveniment despre organizarea proiecțiilor de film documentar, sub numele „Cum să pregătești un spațiu de proiecție”.
Astfel, miercuri, 9 aprilie, de la ora 17:00, KineDok invită managerii culturali, instituțiile culturale, organizatorii de cinecluburi și pasionații de film documentar care doresc să se alăture programului la Sala Media a Muzeului Național al Țăranului Român (Str. Monetăriei, nr. 3, București), pentru o întâlnire informală cu colaboratori KineDok de durată din toate țările partenere.
Aceștia vor povesti din propria experiență despre nevoile, obstacolele și beneficiile proiecțiilor comunitare de documentar pe teme sociale și de drepturile omului și despre oportunitățile pe care le oferă KineDok. Evenimentul, denumit după manualul de bune practici lansat cu ocazia aniversării de 10 ani a platformei, va fi organizat în patru grupuri de lucru, care vor gravita în jurul următoarelor subiecte: Despre filmul documentar. Cum alegi filmele potrivite; Proiecții de film sub presiune. Cum organizezi discuții pe teme dificile; Despre diversitatea spațiilor de proiecție; Promovarea proiecțiilor de film. Dezvoltarea publicului tânăr.
Echipele formate vor naviga printre capitolele manualului, încercând să răspundă la întrebări cum ar fi: Care sunt pașii necesari în pregătirea unei proiecții într-un spațiu alternativ? Cum contribuie filmul la consolidarea comunităților? Cum atragem publicuri mai diverse? Cum putem accesibiliza spațiile culturale?
Participarea este gratuită în limita locurilor disponibile, însă este necesară înscrierea prin completarea unui scurt formular. Discuțiile vor avea loc în limba română și limba engleză.
