
Judas Priest – „Firepower” la Bucureşti, pe 22 iulie la Romexpo
Judas Priest revin la Bucureşti pe 22 iulie la Romexpo în aer liber, în cadrul turneului Firepower, pentru a prezenta o producţie fantastică, total nouă, publicului din România. Un melanj de rock, ecrane led, pe o scena gigant cu mulţi decibeli şi aceeaşi muzică heavy metal care ne încântă încă din anii 70, în cadrul unui eveniment marca METALHEAD.
Judas Priest este cu siguranţă una dintre legendele scenei metal internaţionale. Cu peste 40 de ani de activitate, cu un Grammy câştigat pentru „Best Metal Performance” şi cu ultimul material, „Redeemer of Souls” pe prima poziţie în US Billboard Top 200, Judas Priest ţine în continuare stindardul sus după cele 4 decenii de activitate.
Formată la începutul anilor ’70 în Birmingham de către K.K. Downing şi Ian Hill, în ’74 li s-a alăturat Rob Halford şi Glenn Tipton astfel cristalizându-se nucleul trupei. După câteva încercări discografice precum „Rocka Rolla” şi „Sad Wings of Destiny”, au urmat 4 albume care au transformat Judas Priest într-o formaţie etalon. Tot Judas a fost una dintre primele formaţii care au popularizat hainele şi accesoriile din piele în rândul comunităţii metal. Anii ’80 aduc deja maturizarea formaţiei cu albume precum „British Steel”, „Point of Entry”, „Screaming for Vengance” şi „Defenders of the Faith”. A doua jumătate a anilor ’80 i-a găsit pe Judas Priest abordând o latură mai melodică a hard rock-ului cu albume precum „Turbo” şi „Ram it Down”.
Totul a culminat cu „Painkiller” în 1990, album considerat de mulţi specialişti dar şi fani drept cheia de boltă a discografiei britanicilor.
În prezent, Judas Priest pregătesc un nou album care va fi lansat în prima parte a anului 2018. (R.N.)
