
Joia Păcătoşilor – Alina Manole şi Raul Kusak
Joia Păcătoşilor – Alina Manole & Raul Kusak este o poveste muzicală despre dragostea reală. Premisa incomodă de la care porneşte povestea este aceea că nu există exclusivitate absolută în relaţiile de cuplu. Că nu există adult care, deşi implicat într-o relaţie, să nu se simtă atras şi de alte persoane. De la atracţie la fapte, de la o aventură la despărţire, de la minciună la mărturisirea adevărului şi consecinţele acestuia… iată episoade de viaţă pe care le defineşte povestea “păcătoşilor”. (spectacolul este recomandat persoanelor peste 18 ani).
Alina Manole şi Raul Kusak au gândit împreună acest spectacol-concept al cărui debut a avut loc în 2012, în “joia neagră” de dinaintea sărbătorii de Paşti. Fără a avea nicio legătură în sine cu subiecte/coordonate religioase, această întâmplare a dat titlul spectacolului, jucat/cântat de atunci în oricare zi a săptămânii. Despre rolul terapeutic al conceptului s-a tot scris în ultimii 6 ani. La fel s-a scris şi despre magia celor doi artişti, ale căror energie şi eleganţă muzicală se contopesc în trăiri de scenă aparte, într-o stare incredibil de intimă cu cel care ascultă.
Scenariul povestii este scris de Alina Manole. Cântecele care susţin traseul păcătoşilor sunt, de asemenea, compuse de artistă şi reinterpretate în funcţie de stările şi scenariile interioare ale lui Raul Kusak. Niciun spectacol nu este la fel cu celălalt pentru că dinamica poveştii are de-a face cu două personaje, reprezentate de Alina şi de Raul, iar opiniile unui pianist, exprimate cu ajutorul pianului, sunt de multe ori surprinzătoare…
Primul spectacol “Joia Păcătoşilor – Alina Manole & Raul Kusak” din anul 2019 va avea loc pe 7 februarie 2019, de la ora 20:00, la Clubul Ţăranului din Bucureşti.