Iulian Mugurel Vrabete: S-ar putea ca dispariția artistului profesionist să fie din cauza faptului că profesia nu îți mai poate oferi mijloacele de trai
CREDIDAM în asociere cu Blocul Național Sindical pornește un proiect ambițios care își propune să ofere o voce artiștilor membri și în probleme care nu țin de doar de creație ci și de Dreptul de a fi artist. Primul invitat al interviurilor noastre online este Iulian Mugurel Vrabete, basistul celebrei trupe Holograf dar și vicepreședinte al asociației noastre.
Am discutat despre legislația din România, care a suferit de-a lungul anilor mai multe modificări, ajungându-se până la introducerea termenului de lucrător cultural. Titulatura este folosită pentru a descrie actori, muzicieni, dansatori, dar și mașiniști sau secretari literari, PR-iști sau alte meserii conexe celor care țin de artele performative.
Invitatul nostru își aduce aminte că lupta era la fel de grea și înainte de 1990, când fenomene ca Brigada Artistică sau Cântarea României riscau să transforme aceste meserii într-o pasiune exercitată ocazional în afara serviciului.
A existat un mare pericol. Cântarea României părea o chestie foarte drăguță. Cântați, faceți teatru, dansați la întreprindere, la brigada artistică. De fapt scopul era următorul: dacă un strungar poate să fie coregraf, dacă tâmplarul cântă la violoncel, de ce mai avem nevoie de artiști profesioniști? Ideea era ca până la urmă arta să devină un hobby.
Acum s-ar putea ca dispariția artistului profesionist să fie din cauza faptului că profesia în sine nu îți mai poate oferi mijloacele de trai.
Această atitudine se răsfrângea și asupra activității de zi cu zi a celor care făcuseră o carieră în artă.
Artistul nu are muncă normată. Îmi aduc aminte înainte de anii 90, când cântam pe litoral, cum venea câte un inspector de la muncă care zicea: păi dânșii nu lucrează opt ore. Se cântă seara, îi răspundeam. Nu domnule, dânșii trebuie să vină și să stea opt ore. Și sportul și arta, nu este muncă normată și nici măcar nu sunt democratice.
În artă nu are toată lumea drepturi egale, și nici în sport. Poate și eu aș vrea să joc în echipa națională de fotbal, sunt român, am pașaport, dar nu este așa. Acolo ajungi prin talent, muncă, perseverență.
Acesta a adăugat că probleme legate de pensie, contribuții la sănătate și alte contribuții ar putea fi rezolvate fără atâta birocrație. Pe de altă parte, pentru artiști, piața muzicală funcționa după un sistem capitalist. Sursele de venit erau clare și muzicienii apreciați erau celebri și datorită sumelor câștigate.
Banii din muzică se puteau câștiga în trei feluri, primul și cel mai important era biletul, concerte. La vremea respectivă nu existau sponsori, nu existau zilele orașului, bani care să vină din surse precum primării.
Adevarata carieră, box office-ul, venea din vânzarea biletelor. Erau artiști care câștigau sume foarte mari, de exemplu Dan Spătaru, nici nu te mirai, erau oameni care își justificau valoarea prin felul în care cântau. După care erau atestatele (artiști care lucrau în restaurante, hoteluri, etc n.r) dar, din păcate nu li s-a recunoscut nici o pensie, tragic. Iar a treia era drepturile de autor.
La vremea respectivă nu existau drepturi conexe, de care se ocupă acum CREDIDAM, mai spune Iulian Vrabete.
Apariția și rapiditatea cu care IA (Inteligența Artificială) acaparează și domeniul artistic pune mari probleme în privința drepturilor de autor și a celor conexe drepturilor de autor. Pentru cei care vor încerca să monetizeze produsul programelor care folosesc IA se pune problema contribuției la respectiva creație.
Drepturile, și de autor și conexe sunt atribuite unor persoane. Ca dovadă, CREDIDAM a avut de multe ori probleme cu producători care voiau să primească ei direct drepturile unor artiști care semnaseră cu ei. Dreptul de interpret trebuie să îl dai unui interpret. Persoana juridică nu cântă la chitară, nu bate la tobe.
Inteligența Artificială nu este o persoană, atunci sunt mai multe variante: ar fi cea în care dacă nu este persoană nu are drepturi. Ce bine, putem da muzică făcută de IA fără să plătim.
Pe de altă parte mulți spun că, eu sunt autorul, pentru că eu spun cum vreau să fie.
Dacă eu i-am spus programului ce să facă eu sunt autorul. Nici asta nu este normal, pentru că între a vrea și a face ceva este o mare diferență.
Gândiți-vă la Michelangelo și Capela Sixtină, Papa, care l-a omorât patru ani, l-a șantajat, ca să facă această lucrare splendidă. Și totuși autorul este Michelangelo, nu Papa. Bani se câștigă din internet, dar ei se duc cel mai mult spre producător, a concluzionat Iulian Vrabete.
Sfatul vicepreședintelui CREDIDAM către tinerii artiști este ca aceștia să se organizeze pentru a-și apăra drepturile și să revină la formele de organizare care au funcționat în trecut, asociații sau sindicate cu reprezentanți aleși.
Întreg interviul pe canalul nostru de YouTube
