
Involuţie – Evoluţie – Revoluţie, tema FEST – FDR 2018
Între 5 şi 13 mai, Teatrul Naţional din Timişoara organizează o nouă ediţie a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Româneşti, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local al Municipiului Timişoara. Ediţia a XXIII-a a celui mai important festival dedicat dramaturgiei şi teatrului românesc în context european se află, anul acesta, sub semnul schimbării: Involuţie – Revoluţie – Evoluţie, cuvinte care marchează felul în care societatea şi, implicit, teatrul, modelează realitatea şi construiesc viitorul.
Ca în fiecare an, Secţiunea FDR propune o panoramă a spectacolului pe text de teatru românesc. Este o provocare necesară adresată tuturor creatorilor de teatru, o inventariere relevantă a celor mai semnificative spectacole pe texte româneşti (inclusiv scenarii pentru teatru) realizate în ultimul an. Selecţionerul Oana Borş a inventariat numeroasele propuneri primite din partea teatrelor şi companiilor care au participat la selecţie.
Titlurile pe care le-a reţinut pentru Secţiunea FDR a FEST – FDR 2018 reflectă atât interesul din ce în ce mai crescut al teatrelor şi al publicului pentru noua dramaturgie românească, cât şi – extrem de important – consolidarea generaţiei anilor 2000 a dramaturgilor români – Mihaela Michailov, Peca Ştefan, Csaba Székely etc., precum şi apariţia uneia noi – Alex Tocilescu, George Ştefan, Alexandru Popa etc.
Selecţia modulului FDR reuneşte următoarele titluri: “Anul dispărut. 200/7” de Peca Ştefan, regia Ana Mărgineanu (Teatrul Mic, Bucureşti), “Familia fără zahăr” de Mihaela Michailov, regia Radu Apostol (Teatrul Mic, Bucureşti, în coproducţie cu Centrul de Teatrul Educaţional Replika), “10” de Csaba Székely, regia Radu Alexandru Nica (Teatrul Naţional “Radu Stanca”, Sibiu), “Numitorul comun” de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu (Teatrul de Comedie, Bucureşti), “Bun de export” de Alex Tocilescu, regia Catinca Drăgănescu (POINT), “Bucurie şi fericire” de Csaba Székely, regia Ándi Gherghe (Teatru 3G, Târgu Mureş), “Poveste din Transilvania / Erdélyi Mese” de George Ştefan, regia Ándi Gherghe (Centrul Multimedia Studio Act, Oradea), “Cea mai călduroasă zi din lume”, un spectacol de Bogdan Theodor Olteanu (Teatrul Apollo 111, Bucureşti), “Povestea păsării fără cuib” de Ada Lupu, regia Iris Spiridon (Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Iaşi), “Înaintea erei noastre”, concept Daniel Chirilă (Teatrul LUNI & Frilensăr) şi “Shakespeare pentru Ana”, un spectacol de Luminiţa Ţîcu (Centrul de Arte Coliseum, Chişinău).
Secţiunea FEST, cu componenta sa Outdoor (spectacole în aer liber), reuneşte o serie de spectacole româneşti şi internaţionale de mare impact, în formule artistice inovatoare, racordând festivalul la dinamica teatrală internaţională şi, prin spectacolele în aer liber, oferind valenţe artistice unor spaţii publice din Timişoara.
Modulul FEST al FEST – FDR 2018 este unul extrem de provocator, abordând diversitatea teatrală în toate formele ei. Astfel, Teatrul Naţional aduce pentru prima dată în Timişoara un spectacol al unuia dintre cele mai recunoscute teatre din Europa, celebrul Schaubühne din Berlin, dar şi un spectacol semnat de un mare nume al regiei europene contemporane, Luk Perceval şi, nu în ultimul rând, unul dintre marile texte ale dramaturgiei universale: “Regele moare” de Eugène Ionesco.
Selecţia modulului FEST reuneşte următoarele spectacole: “Empire”, text şi regie Milo Rau (Schaubühne Berlin, IIPM – International Institute of Political Murder şi Zürcher Theater Spektakel), “The grapes of wrath / Strugurii mâniei” de John Steinbeck, regia Luk Perceval (NT Gent, Belgia), “Regele moare” de Eugène Ionesco, regia Andreea şi Andrei Grosu (Teatrul Naţional Bucureşti), “Stage dogs”, text de Florin Piersic jr., inspirat de “A life in the theatre” de David Mamet, regia Florin Piersic jr. (Teatrul ACT, Bucureşti), “Wanted” (eVenti Verticali, Italia), “Strigătele Parisului”, scenariul şi regia Mihai Mălaimare (Teatrul Masca Bucureşti), “Reflection” (Lightwave Theatre Company) şi un concert Subcarpaţi. (R.N.)