
Instalart lansează proiectul Instalart/Sculptura/000
Asociaţia Culturală Instalart lansează proiectul Instalart/Sculptura/000, demers gândit în contextul “Timişoara Capitala Culturala Europeană”. Vernisajul va avea loc joi, 14 septembrie, cand vor fi putea văzute pentru prima oara sculpturile şi instalaţiile produse de către artiştii invitati, cu sprijinul sponsorului şi al partenerilor. Acestea vor fi expuse în galeria Pygmalion/Casa Artelor, dar şi de-a lungul străzii Episcop Augustin Pacha, până pe 28 septembrie 2017, inclusiv.
Proiectul prezintă instalaţii şi sculpturi de mari dimensiuni, destinate mediului urban, propuse de artistul vizual Marius Leonte şi tinerii săi invitaţi, doctoranzi, masteranzi, absolvenţi ai Facultăţii de Arte şi Design a Universităţii de Vest, şi chiar studenţi: Eugeniu Ţibuleac, Cătălin Bătrânu, Ilie Duţă, Barracka (Mihai Toth, Paul Feier, David Iancu).
Alaturi de Marius Leonte expun in cadrul Instalart/ Sculptura/ 000 şapte emergenţi timişoreni, absolvenţi excepţionali, astfel:
- Marius Leonte / “Doi”/ oţel sudat/14m x 2m x 3,5m (h)
- Cătălin Bătrânu / “Control” / fibră de sticlă / 1m x 5m x 1m (h)
- Eugeniu Ţibuleac / “Control” / fibră de sticlă şi oţel sudat / 3m x 3m x 3m (h)
- Ilie Duţă / “Copacii TORNADĂ”/ plastic şi oţel sudat / 4m x 15m x 3,5m (h)
- Barracka / “…..”/ fibră de sticlă / lemn / material textil / monitor video (4m x – 3m x 1,5m)
- Barracka /“…..” / fibră de sticlă / lemn / material textil / monitor video (4m x 3m x 1,5m)
- Barracka / “…..”/ fibră de sticlă / lemn / material textil /monitor video (4m x 3m x 1,5m)
Proiectul Instalart/Sculptura/000 este gândit de Marius Leonte ca un exerciţiu invaziv al artei contemporane în spaţiul public. Este un anunţ/enunţ că arta există, că oamenii au nevoie de ea şi că artiştii sunt pregătiţi să răspundă acestei nevoi. Expozitia este produsul unui workshop ce se desfăşoară în curtea Universităţii de Vest din Timisoara, între 25 august şi 10 septembrie, în cadrul căruia artiştii propun un obiect, o instalaţie, un concept, care ar putea să completeze patrimoniul cultural al unei comunităţi.
Marius Leonte, artist vizual bucureştean, este cel care a iniţiat proiectul ARTuborg Bucureşti (2001), Constanţa (2002) şi Timişoara (2003). Sculpturile sale se află în colecţii private din ţară şi străinătate, în colectia Muzeului Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti, dar şi în spaţiul public în Constanţa, Bucureşti, Piteşti, Moineşti sau Timişoara. Pe lângă sculptura în spaţiul public, artistul este activ în plan naţional (Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timisoara), prin proiectele culturale pe care le iniţiază alături de Instalart. (R.N.)


