scena marilor reprezentatii

Inedit: Expoziţia interactivă Teatrul Naţional Iaşi, scena marilor reprezentaţii

Timp de un an, în foaierul Naţionalului ieşean, va fi deschisă expoziţia interactivă „Teatrul Naţional Iaşi, scena marilor reprezentaţii”, un proiect dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1918, menit să informeze asupra rolului major pe care l-a jucat instituţia ieşeană de teatru în perioada 1916-1918.

Expoziţia propune un concept modern, bazat pe implicarea publicului în tematica abordată, concretizat într-o structură modulară, cu tehnologii de informare integrate (tablete, display-uri, căşti audio). Structura este alcătuită din patru module: un modul principal, aflat la parter, şi trei module satelit, amplasate în foaierul de la etajul întâi. Având în vedere evenimentele desfăşurate în clădirea Teatrului Naţional în acea perioadă, expoziţia cuprinde trei secţiuni principale: „Teatrul Naţional Iaşi între 1916-1918”, „Parlamentul” şi „George Enescu”.

Publicul va avea ocazia să răsfoiască documentele şi presa vremii, să îi cunoască atât pe marii artişti de teatru şi operă care au urcat pe această scena în cei doi ani de pribegie, cât şi pe actorii faimoasei trupei ieşene de teatru, să asculte la căşti discursurile celor mai importanţi oameni politici ai timpului, Regele Ferdinand I, Nicolae Iorga, I.C. Brătianu şi Take Ionescu, în interpretarea actorilor Naţionalului (Călin Chirilă, Doru Aftanasiu, Adi Carauleanu, Daniel Busuioc),  să se delecteze cu celebrele creaţii muzicale ale lui George Enescu, „Rapsodia română”, „Poema română”, „Impresii din copilărie”. (R.N.)

 

About Author

Connect with Me: