
Începe a treia ediţie a Festivalului Internaţional al Luminii – SPOTLIGHT
9 ţări participante, video mapping-uri pe clădiri emblematice din Bucureşti,
22 de instalaţii de artă, 4 zile de festival, 7000 mp de expoziţie la cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional al Luminii – Spotlight
Festivalul Internaţional al Luminii – Spotlight, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB, revine între 20 şi 23 aprilie, cu o nouă ediţie ce reinterpretează peisajul urban bucureştean prin intermediul artei digitale şi multimedia. În fiecare zi de festival, de la ora 20:30 la 23:00, Calea Victoriei devine pietonală între Muzeul Naţional de Artă al României şi Splaiul Independenţei, unde peste 20 de instalaţii, proiecţii şi sesiuni de video mapping transformă zona într-un gigant spaţiu expoziţional.
Evenimentul cu peste 200.000 de participanţi în 2016, debutează joi, 20 aprilie, în Piaţa George Enescu, la ora 20:30 cu Phoenix Fire Dancers – un spectacol de lumină al companiei austriece Phoenix.
Printre noutăţile ediţiei din 2017, Art Safari este prezent la Festivalul Internaţional al Luminii de la Bucureşti cu reproduceri după Ştefan Luchian, ce vor putea fi admirate pe clădirea Grand Hôtel du Boulevard. O altă premieră o reprezintă cei de la MotionLab, nominalizaţi anul trecut în competiţia celui mai mare festival al luminii din lume, The Circle of Light Festival. Mobius Gallery va expune o instalaţie de artă în Piaţa Naţiunile Unite, iar muzicianul şi artistul vizual Tom Brânduş este inclus în festival cu două instalaţii multimedia, create de Sylenz Media. Portofoliul celei de-a treia ediţii Spotlight este completat de artişti din Germania, Ungaria, Slovacia, Finlanda, Cehia, Polonia, Franţa şi Austria. Dintre artiştii români prezenţi în festival mai amintim Mindscape şi Les Ateliers Nomad.
Nu lipseşte deja celebrul video mapping pe Cercul Militar, un hotspot al primelor două ediţii de festival. Spotlight schimbă complet, şi în acest an, faţada Hotelului Novotel, iar clădirea Loteriei Naţionale de pe Calea Victoriei este pentru prima dată pusă în valoare printr-un video mapping tematic. De la Biblioteca Centrală Universitară, la Muzeul Naţional de Artă al României sau Palatul Telefoanelor, peste opt clădiri emblematice din Bucureşti sunt puse într-o nouă lumină, iar instalaţiile de artă premiate la festivalurile de profil din lume sunt completate cu proiecte prezentate în premieră, flashmob-uri şi seturi DJ. (R.N.)
