Țară Mică - Cântec Mare

ICR Chișinău susține ediția specială a proiectului simfonic „Țară Mică – Cântec Mare”

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău sprijină participarea muzicienilor români Cristian Minculescu, solistul formației Iris, și Nicu Barna, Roxana Zăpârțan și Ștefan Boldijar, membrii trupei Semnal M, la ediția specială a proiectului simfonic „Țară Mică – Cântec Mare” dedicată muzicii românești din anii ’60-’80.

Evenimentul va avea loc pe 22 februarie 2025, la Palatul Național „Nicolae Sulac” din Chișinău și va cuprinde o selecție cu cele mai îndrăgite melodii ale anilor ‘60-‘80 reinterpretate de orchestra simfonică Moldovan National Youth Orchestra sub bagheta dirijorului Andriano Marian, de Studioul Muzical-coral „Lia-Ciocârlia” (CRCT ARTICO), Corul de copii „Capriccio” (IPLT „Gheorghe Asachi”) și de interpreții: Cătălin Josan, Oleg Spînu, Ștefan Albu, Stas Goncear, Stela Botez și Andrey Bolshedvorsky, alături de invitații  speciali Cristi Minculescu de la Iris și trupa Semnal M.

Programul concertului va cuprinde melodii celebre interpretate de Iris, Semnal M, Phoenix, Mondial, Mihaela Runceanu, Sincron, Dan Spătaru, Aurelian Andreescu, Mihai Constantinescu și Vasile Șeicaru.

Țară Mică - Cântec Mare

About Author

Connect with Me: