
Ianuarie la Teatrul Naţional “Radu Stanca”
Teatrul Naţional “Radu Stanca” Sibiu începe în forţă anul 2018 cu 23 de spectacole programate în perioada 5-31 ianuarie.
„Bărbate, treci la fapte” este comedia care deschide noul an teatral la TNRS, vineri, 5 ianuarie, de la ora 19:00. Seria comediilor continuă până la finalul lunii cu „Îmi place cum miroşi” (6 ianuarie), „Take, Ianke şi Cadâr” (10 ianuarie), „Cerere în căsătorie” (17 ianuarie), „Puricele în ureche” (23 şi 24 ianuarie) şi „Încurcă-i drace” (28 ianuarie).
Programul publicat iniţial a suferit câteva modificări din momentul în care biletele au intrat la vânzare. Astfel, joi, 18 ianuarie, în locul spectacolului „Shakespeare sämtliche Werke leicht gekürzt” / „Operele complete ale lui Shakespeare pe scurt” se joacă „Märtyrer” / „Martiri”; joi, 25 ianuarie, în locul spectacolului „Wie feuere ich meinen Mörder” / „Am angajat un ucigaş profesionist” se joacă „Woyzeck”; în locul spectacolului „Încurcă-i drace”, programat iniţial vineri, 26 ianuarie se joacă spectacolul „Vorbiţi tăcere? / Sprechen Sie Schweigen?”, iar „Încurcă-i drace” s-a reprogramnat pentru data de 28 ianuarie.
La 11 ani de la premieră, „Balul” revine pe scena naţionalului sibian, marţi, 19 ianuarie, de la ora 19:00. Spectacolul în regia lui Radu-Alexandru Nica aduce laolaltă România – trecută şi prezentă, într-o producţie bazată în totalitate pe gest şi deloc pe cuvânt.
Cele mai recente spectacole din repertoriul TNRS se joacă şi în luna ianuarie: „Reasons to be pretty”, regia Rafael Kohn (11 ianuarie), „De veghe la Taj-Mahal”, regia Radu-Alexandru Nica (12 ianuarie), „Emigranţii”, regia Dan Glasu (14 ianuarie), „10”, regia Radu-Alexandru Nica (21 ianuarie), „Vorbiţi tăcere? / Sprechen Sie Schweigen?”, un spectacol de Gianina Cărbunariu (26 ianuarie), „MAL/PRAXIS”, un spectacol de Bogdan Georgescu (27 ianuarie).
Secţia Germană prezintă în această lună şi „Märtyrer / Martiri”, în regia lui Radu-Alexandru Nica, un spectacol în care se vorbeşte despre evoluţie, emancipare, contracepţie, homosexualitate, evreime, toate, văzute prin ochii lui Benjamin, un băiat de 16 ani. Reprezentaţia are loc joi, 18 ianuarie, de la ora 19:00, la TNRS. „Woyzeck”, una dintre cele mai jucate piese în repertoriul teatrului german, are loc joi, 25 ianuarie, de la ora 19:00. În regia lui Alexa Visarion, spectacolul atrage atenţia asupra lipsei valorilor morale şi vorbeşte despre procesul de dezumanizare. Toate spectacolele Secţiei Germane sunt prezentate cu traducere în limba română.
În luna ianuarie, la TNRS mai sunt programate spectacolele: „Sărbători fericite” (7 ianuarie), „Opinia publică” (9 ianuarie), „Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess” (13 ianuarie), „Marat/Sade” (16 ianuarie), „Oameni obişnuiţi” (20 ianuarie), „Orb de mină” (30 ianuarie) şi „O noapte furtunoasă” (31 ianuarie). (R.N.)