001 ZFG13 - Transit 01

Goethe-Institut aduce la Bucureşti Zilele Filmului German #ZFG13

Pentru cel de-al 13-lea an consecutiv, Goethe-Institut aduce la Bucureşti Zilele Filmului German care, anul acesta, se vor desfăşura între 23 şi 29 noiembrie în premieră la Cinema Elvire Popesco, găzduit de Institutul Francez. Timp de şapte zile, spectatorii, se pot bucura de cele mai noi producţii germane.

Ediţia de anul acesta vine cu o selecţie de 12  filme, unele în premieră naţională, ce a fost realizată de Boglarka Nagy, directorul executiv CICAE – Confederaţia Internaţională a Cinematografelor de Artă: “Invitaţia Institutului Goethe de-a selecta filmele pentru Zilele Filmului German m-a bucurat mult, fiindcă limba şi cultura germană mi-a fost foarte apropiate în copilărie. Am încercat să pun la o parte febleţele literare din trecut şi să mă apropii de acest tărâm cinematografic cu deschidere, cu interes pentru ce fac regizorii tineri şi cu dorinţa de-a arăta bogăţia filmului german contemporan. Am ţinut mult să păstrez in program câteva titluri care vorbesc despre preocupările noastre actuale, mutări şi decizii care schimbă viaţa pe termen lung, rolul artei care este (şi) politică, dar era important să arătăm şi filmele reprezentative din competiţia Berlinalei din 2018, poveşti de dragoste care sunt atipicie fiecare în felul lor, şi mediul nostru tot mai digitalizat.

Rezultatul este o selecţie eclectică, cu filme de ficţiune şi documentare, cu filme pentru publicul larg, dar şi de nişă, şi, cu o duminică franco-germană cu filme dedicate.”

Pentru a marca noua locaţie a festivalului şi a celebra prietenia dintre cele două institute, filmul care va deschide cea de-a 13-a ediţie a Zilelor Filmului German este coproducţia germano-franceză – Transit, film selectat anul acesta la Berlinale  în competiţia oficială şi regizat de Christian Petzold.

001 ZFG13 - Transit 02

În timpul invaziei naziste, Georg fuge din Parisul asediat asumându-şi identitatea unui autor mort ale cărui acte le posedă. Blocat în Marsilia, o întâlneşte pe Marie, o tânără femeie disperată să-şi găsească soţul dispărut, pe nume Weidel, exact bărbatul a cărui identitate o foloseşte acum Georg. “La fel ca şi opera sa de până acum, cel de-al patrulea film al regizorului este elegant, plin de ingeniozitate şi provocări intelectuale” scriau, după premiera de la Berlin, cei de la Screen Daily. Transit se bazează pe romanul omonim al Annei Seghers, scris în exil.

“Organizarea Zilelor Filmului German este, de fiecare dată, o bucurie pentru mine. Colaborarea cu parteneri noi şi vechi, vizionarea atâtor filme noi, întâlnirea cu oameni de film din România şi Germania, discuţiile cu publicul, toate acestea merită tot efortul nostru. Cu toate că în acest an are loc a 13-a ediţie, sunt sigură că va fi una cu noroc, mai ales că vom fi găzduiţi de vechii noştri prieteni şi noii noştri vecini, Institutul Francez” ne spune Marina Neacşu, Coordonator Proiecte Culturale Goethe-Institut. Din această toamnă Goethe-Institut poate fi găsit într-un sediu nou, pe Calea Dorobanţi 32 din capitală, un spaţiu modern care oferă celor care-I trec pragul o experienţă culturală complexă.

Vizualul ediţiei de anul acesta foloseşte unul dintre cadrele emblematice din filmul 3 Tage in Quiberon | Trei zile în Quiberon, ce documentează trei zile de discuţii despre dragoste, ambiţie, profesionalism şi dorinţa de a trăi, despre viaţa tumultoasă a binecunoscutei actriţe de origine austriacă, Romy Schneider, care, aflată într-o clinică de reabilitare, se întâlneşte cu doi jurnalişti şi implicit cu publicul, pentru a-i fermeca încă o dată.

Cea de-a 13-a ediţie a Zilelor Filmului German este organizată de Goethe-Institut şi se va desfăşura la Cinema Elvire Popesco din Bucureşti între 23 şi 29 noiembrie.

001 ZFG13 - Afis

About Author

Connect with Me: