Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți / credidam-english-version
expozitia-camilian-demetrescu-genesi-1969-20121

Galeria de Artă a Accademiei di Romania in Roma prezintă expoziția „Camilian Demetrescu – Genesi 1969-2012”

Expoziția „Camilian Demetrescu – Genesi 1969-2012”, organizată de ICAS – Intergruppo Parlamentare Cultura Arte e Sport, Accademia di Romania in Roma, Camera Deputaților din Parlamentul Italiei, Asociația culturală și spirituală Camilian Demetrescu, în colaborare cu Galleria Nazionale di Arte Moderna e Contemporanea di Roma, poate fi vizionată în Galeria de Artă a reprezentanței, până la 31 ianuarie 2022. Evenimentul, curatoriat de arh. Cornelia Bujin, este dedicat Zilei Culturii Naționale.

Accesul publicului, conform reglementărilor în vigoare, va fi limitat și se va efectua doar pe bază de rezervare la adresa de email accadromania@accadromania.it, indicând numele, prenumele și numărul de telefon. Rezervarea va fi valabilă doar cu e-mail de confirmare din partea ARR.

Accesul la expoziție, atât la vernisaj, cât și pe toată durata desfășurării acesteia, respectiv 13-31 ianuarie a.c., se face pe baza prezentării Certificatului Digital European COVID (Super Green Pass), în format digital sau tipărit, precum și a unui document de identitate valabil. Dispozițiile nu se aplică copiilor sub 12 ani. În interiorul sălii de expoziție sunt obligatorii purtarea măștii, precum și distanțarea de minimum un metru între vizitatori. Expoziția va rămâne deschisă pentru public în perioada 13 – 31 ianuarie 2022, în intervalul orar 14:00 – 18:00.

Expoziția, promovată de ICAS – Intergruppo Parlamentare Cultura Arte e Sport, Accademia di Romania in Roma, Asociația Culturală și spirituală Camilian Demetrescu și GNAM – Galleria Nazionale di Arte Moderna e Contemporanea, cu înaltul patronaj al Consiliului Pontifical pentru Cultură al Vaticanului, organizată de Civita Mostre e Musei cu sprijinul pentru amenajare al Fundației Ludovico degli Uberti și cu susținerea logistică a societății Montenovi, este gândită ca o retrospectivă artistică. Scopul său este acela de a prezenta în diferite sedii (Sala del Cenacolo din Vicolo Valdina – Camera Deputaților, Accademia di Romania in Roma și Galleria Nazionale di Arte Moderna e Contemporanea) cele două direcții marcante ale expresivității artistice ale acestui interpret profund al artei secolului XX: perioada abstractă la Accademia di Romania in Roma și la GNAM – Galleria Nazionale di Arte Moderna e Contemporanea și perioada figurativă și sacră la Sala del Cenacolo din Vicolo Valdina.

Astfel, 25 de picturi și tapiserii din perioada figurativă și sacră sunt expuse la sediul din Vicolo Valdina, iar 40 de sculpturi, desene și serigrafii din perioada abstractă vor fi expuse în Galeria de Artă a Accademia di Romania in Roma. La GNAM va fi expusă în aceeași perioadă sculptura de lemn „Masca lui Zamolxe”, aflată în patrimoniul Galeriei. Această alegere a dorit să evidențieze felul în care un parcurs artistic poate alege o cale „incomodă” cum este reîntoarcerea la dimensiunea figurativă și, mai mult decât atât, lucrul cu o materie „artizanală” precum tapiseria, pentru o construcție estetică și o reprezentare spirituală și filozofică a interiorității umane în procesul său de adâncire.

Tapiseriile, o formă de artă străveche, se află în centrul expoziției: Geneza, Utopia, Nunta Soarelui cu Luna, alături de o serie de lucrări pe pânză – ciclul dedicat Sfântului Francisc, Cuvântului, Mării de Aramă, alături de desene pregătitoare și de schițe. Toate aceste opere vor dialoga cu sugestiva sală a Cinei celei de Taină. Astfel, expoziția „Camilian Demetrescu – Genesi 1969-2012” este prezentată în trei locuri de prestigiu: Camera Deputaților – Palazzo Valdina (21 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022), GNAM – Galleria Nazionale di Arte Moderna e Contemporanea (21 decembrie 2021-31 ianuarie 2022) și Galeria de Artă – Accademia di Romania in Roma (12-31 ianuarie 2022).

expozitia-camilian-demetrescu-genesi-1969-20124

About Author

Connect with Me: