
FestivART4ALL, ediția a V-a – Interconexiuni
FestivART4ALL, festivalul dedicat tuturor artelor și tuturor vârstelor, revine în această vară cu ediția a V-a – o ediție aniversară desfășurată sub tema Interconexiuni. Evenimentul va avea loc în perioada 4–7 IUNIE 2026, reunind artiști consacrați, tineri creatori, publicul larg și comunități culturale, într-un cadru deschis, prietenos și profund creativ. O secțiune specială anul acesta este dedicată copiilor – spectacole de teatru, work-shop-uri și concursuri.
Tema acestei ediții, Interconexiuni, propune o reflecție asupra legăturilor care se nasc între oameni prin artă – între generații, discipline, spații culturale și moduri diferite de expresie. Festivalul devine astfel o platformă vie de dialog și colaborare, în care granițele dintre arte se estompează, iar întâlnirile devin experiențe memorabile și, de ce nu, prietenii noi.
Ediția a V-a continuă direcțiile dezvoltate în anii precedenți, punând în valoare diversitatea expresiilor artistice și încurajând schimbul autentic între artiști și public. Programul include spectacole, recitaluri de muzică clasică și poezie, proiecții de film, expoziții, ateliere interactive și tururi ghidate, concursuri adresate tuturor categoriilor de vârstă. Accesul la toate evenimentele este gratuit.
Un punct central al acestei ediții îl reprezintă proiectul independent „Video Forum Virtual al Artiștilor Români de Pretutindeni”, care aduce în atenția publicului o serie de filme documentare dedicate artiștilor plastici contemporani Mircia Dumitrescu, Aurel Vlad, Mircea Roman, Ruxandra Sibil Mermeze și George Tzipoia. Acestea sunt însoțite de expoziția „Instantanee spre neuitare”, ce surprinde momente din culisele procesului de creație, oferind o perspectivă intimă asupra universului artistic. Fotografii și video: Daniela Voicilă Drăgulescu.
Serile de proiecție sunt găzduite de Muzeul Național al Literaturii Române (strada Crețulescu nr.8), partener principal al ediției, în perioada 5-7 iunie, începând cu ora 20.00.
În data de 6 iunie, de la ora 17.00, la Casa Memorială Tudor Arghezi – Mărțișor (strada Mărțișor 26), publicul va avea parte de un moment de liniște și reflecție, înălțat prin frumusețea muzicii și a poeziei cu Oana Rădulescu Velcovici – pian, Diana Spânu Dănilă – pian, Mariana Mirescu mezzosoprană. Recită Cristina Lascu.
În ultima seară, 7 iunie ora 20.00 vom avea plăcerea să-l ascultăm pe binecunoscutul flautist român de renume internațional Ion Bogdan Ștefănescu în spectacolul de muzică și poezie „Pe drumul de întoarcere spre Itaca”.
De asemenea în sediul din strada N. Crețulescu nr.8, duminică, 7 iunie ora 11.00 se va desfășura un atelier de acuarelă pentru toate vârstele susținut de acuarelistul Vladimir Ivanovici.
Pe toată perioada festivalului se vor organiza tururi ghidate ale Caselor Memoriale ce aparțin Muzeului National al Literaturii Romane.
FestivART4ALL își propune să creeze un spațiu accesibil și incluziv în care arta devine limbaj comun și mijloc de apropiere între oameni.
Prin această ediție aniversară, festivalul reconfirmă misiunea sa de a susține creația contemporană și de a construi punți între comunități culturale diverse.
Accesul este gratuit la activitățile FestivART4ALL, în limita locurilor disponibile, cu înscriere prealabilă. La Casele Memoriale ale MNLR accesul se face pe bază de bilet.
