David Dmitri

David Dimitri, omul-circ, la FITS 2017

Organizatorii Festivalului internaţional de Teatru de la Sibiu dedică patru zile de festival unuia dintre cei mai mari creatori de circ din lume, David Dimitri, iniţiativă pe care FITS intenţionează să o aplice şi în următorii ani, cu alte companii similare. Este un cadou oferit de festival comunităţii sibiene (şi nu numai), fiind primul spectacol de acest gen care are loc într-un cort de circ.

„În aplauzele voastre… Omul-Circ!” este un spectacol de circ contemporan creat şi interpretat de un singur om, fără animale şi fără alt suport de scenă, fiind o combinaţie inovatoare de acrobaţii, mers pe sârmă, muzică şi trapez. Prestaţia sa poate fi asemuită cu manifestul unui artist „de un talent nebun” (apreciere făcută de faimosul Maurice Béjart) care vrea să interpreteze cel mai îndrăzneţ spectacol de circ din toate timpurile.

Artistul este un acrobat al sforii întinse, apreciat internaţional pentru stilul unic prin care-şi execută momentele. Fiind absolvent al Şcolii de Circ din Budapesta şi fost student al renumitei şcoli de dans Juilliard, a creat adevărate dansuri pe sârmă, aclamate în săli de spectacole din întreaga lume: Cirque du Soleil (Canada), Big Apple Circus (New York), Circus Knie (Elveţia) sau Metropolitan Opera.

David Dimitri vorbeşte cu drag despre ceea ce face şi este mândru de unicitatea pe care o oferă tuturor spectatorilor săi: „Încerc să recreez un circ executat de o singură persoană: eu. Din oraşul în care locuiesc, iau tirul pe care îl conduc singur, mă duc în oraşul în care urmează să-mi instalez cortul şi mă apuc de treabă. Eu sunt singurul actor şi tot eu sunt şi regizorul, muzicianul, tehnicianul, îngrijitorul… sunt omul-circ! Îmi place această autonomie, îmi place că nu depind de nimeni. Ceea ce fac este o colecţie a tot ceea ce am învăţat în circ, adaptat la un nivel teatral. Îmi place că sunt aproape de oameni, joc aproape de ei, am un dialog cu ei şi îi invit în lumea mea. Poţi face magie aici. Este mereu o provocare să merg pe sârmă la înălţime. E ca şi cum mi-aş părăsi casa şi aş merge către cer.”

Îl puteţi vedea pe Omul-Circ zilnic, în perioada 15 – 18 iunie, după următorul program: joi, 15 iunie şi vineri, 16 iunie, de la ora 19:00; sâmbătă, 17 iunie, de la ora 13:00 şi de la ora 19:00, iar duminică, 18 iunie, de la ora 13:00.

Toate reprezentaţiile vor avea loc la Baza Hipică Sibiu, str. Vasile Aaron nr. 20. (R.N.)

About Author

Connect with Me: