
Festivalul Filmului European – ARTE@MNAR şi secţiuni speciale
Festivalul Filmului European se deschide anul acesta la Muzeul Naţional de Artă. Tot la MNAR va fi găzduită şi o parte din secţiunea specială realizată în parteneriat cu canalul de televiziune ARTE. În perioada 5-6 mai, prin programul special dedicat artelor (ARTE@MNAR), o expoziţie-instalaţie audio-vizuală, publicul va avea parte de o incursiune în istoria modernă a artei, în colecţia privată a lui SergheiIvanovici Şukin şi va descoperi detaliile operei lui Hieronymus Bosch prin tehnologie VR.
Secţiunea specială ARTE va fi disponibilă parţial şi la Centrul Ceh, unde va avea loc proiecţia filmului “Notes on Blindness” (2016), ce va include şi o componentă VR. Filmul se bazează pe jurnalul lui John M. Hull, şi tratează experienţa senzorială şi psihologică a pierderii treptate a văzului. La Institutul Cervantes se vor putea viziona “La permanence” (2016) de Alice Diop – despre umanitatea regăsită într-un cabinet medical, unde migranţii primesc tratament gratuit, şi în acelaşi timp o critică la adresa societăţii care emană doar prosperitate, dar lasă leadership-ul ca o problemă a noastră personală; “Asediul” (2016) de Rémy Ourdan, care spune povestea universală a modului în care civilizaţia se confruntă cu o provocare teribilă pentru existenţă şi luptă pentru supravieţuire. Cel de-al treilea, în cu totul alt registru, este “Hitchcock/Truffaut” (2015) de Kent Jones, care pătrunde într-un dialog celebru între cele două personalităţi legendare. Celelalte cinci secţiuni speciale ale FFE sunt: Agora, LUX, Bandă desenată, Public tânăr, Republica Moldova.
Agora – Pentru că filmul, care este mult mai mult decât o simplă plăcere intelectuală, poate deveni o unealtă care să reflecte diferite ipostaze ale societăţii, Festivalul inaugurează Agora, o platformă de dezbatere menită să stârnească dialogul pe teme care privesc societatea, având ca punct de start trei filme din festival: Asediul (2016), Marija (2016) şi Fixeur (2016).
LUX – Cu sprijinul generos al Biroului de Informare al Parlamentului European în România, organizatorii oferă publicului cele trei filme finaliste la cea mai recentă ediţie a Premiului LUX al Parlamentului European (cea de a zecea): “Viaţa mea de dovlecel” (2016), “Toni Erdmann” (2016) şi “A peine j’ouvre les yeux” (2016).
Bandă desenată – Pentru a celebra Salonul European de Bandă Desenată, pe 8 mai FFE propune o seară de filme inspirate din benzi desenate: “Fata fără mâini” (2016), “Ministrul francez” (2013), “Pisica rabinului” (2011) şi “Aya din oraşul Yop” (2013).
Public tânăr – copiii şi adolescenţii sunt invitaţi la un bogat program de scurtmetraje şi lungmetraje.
Republica Moldova – cinci producţii realizate în Republica Moldova.
Festivalul Filmului European are loc în Bucureşti (4-11 mai), Iaşi (12-14 mai), Tîrgu Mureş (19-21 mai), Gura Humorului (19-21 mai) şi Timişoara (26-28 mai). (R.N.)
